Infofinanciar > Lumea la zi > Bashar Al-Assad a fost iertat! Siria a fost reprimită în Liga Arabă
Lumea la zi

Bashar Al-Assad a fost iertat! Siria a fost reprimită în Liga Arabă

Bashar Al-Assad a fost iertat! Siria a fost reprimită în Liga Arabă
Sursă foto: news.ro

Miniștrii de externe din țările Ligii Arabe au stabilit recent ca Siria să fie din nou acceptată în organizația panarabă după 12 ani de suspendare ca urmare a protestelor care amenințau regimul președintelui Bashar Al-Assad. Anunțul a fost făcut de Ahmed al-Sahaf purtătorul de cuvânt al ministerului irakian de externe.

„Reuniunea miniştrilor de externe arabi a fost de acord să reprimească Siria în Liga Arabă”, a precizat oficialul irakian. Sesiunea de duminică a fost deschisă de ministrul de externe egiptean Sameh Shukri în regim de urgență. „Avem responsabilitatea istorică de a fi alături de poporul sirian pentru a-l ajuta să întoarcă pagina tristă a istoriei sale”, a precizat diplomatul egiptean.

Siria, reprimită în Liga Arabă

Înaltul diplomat egiptean a mai precizat faptul că „guvernul sirian are responsabilitatea de a ajunge la o soluţie politică” și că „soluția militară nu este reală”. Măsurile care urmează să fie aplicate fac referire și întoarcerea refugiaților în Siria, dezvăluirea soartei celor dispăruți precum și reactivarea comitetului comun al ONU și al opoziției siriene prin care se vor pune bazele unei noi Constituții, proces care de altfel este blocat de ani de zile.

Statutul de membru al Siriei în entitatea panarabă a fost ridicat din cauza represiunilor brutale folosite de regimul lui Al Assad pentru a opri revoltele populare declanșate în 2011. Totodată, răspunsul brutal al forțelor de ordine a reprezentat principalul motiv pentru care mai multe state din regiune au decis să suspende relațiile cu Damasc, decizie asupra cărora au revenit după cutremurele devastatoare care au lovit Turcia și Siria.

În plus, reconcilierea cu Siria a căpătat amploare după ce Arabia Saudită și Iran și-au normalizat relațiile la începutul lunii martie. Principalul contestatar al revenirii Siriei în Liga Arabă a fost Qatar țară care susține opoziția siriană.

Qatar, principalul contestatar al Siriei

În trecut Siria a fost una dintre cele mai prospere state arabe, dar din păcate este supusă sancțiunilor occidentale de ani de zile. Cea mai dură dintre acestea este Legea Caesar din 2019 care se răsfrânge asupra indivizilor, companiilor care sprijină efortul de război al lui Assad.

La ora actuală nu se știe dacă SUA vor sta în calea eforturilor statelor arabe de readuce Siria în cadrul Ligii. În acest sens ministrul iordanian de Externe a declarat că țara pe care o reprezintă poartă negocieri în mod constant cu Washington și lucrează la o soluție care să fie în concordanță cu Rezoluția ONU 2254.

Analiștii precizează că statele occidentale pot ridica obiecții însă este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple dat fiind faptul că în ecuația problemei intervine oboseală față de problema siriană precum și alte probleme internaționale care au prioritate, informează dcnews.ro.