După ce președintele Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosi, a efectuat o vizită oficială în Taiwan, China a răspuns rapid cu desfășurarea unor exerciții militare majore în apropierea țării insulare. Abordarea președintelui chinez Xi Jinping a devenit astfel mult mai beligerantă, cu o presiune din ce în ce mai mare asupra Taipeiului.
China pretinde că Taiwanul face parte în prezent din teritoriul său, chiar dacă insula își colectează propriile taxe, votează un guvern propriu, își eliberează propriile pașapoarte și are propria sa armată. S-a instalat acum un joc uriaș de prefăcătorie din partea chinezească care devine din ce în ce mai greu de gestionat, scrie publicația britanică BBC.
Statele Unite ale Americii (SUA) nu tratează Taiwanul ca pe o țară independentă, chiar dacă îi vinde arme de înaltă tehnologie și, ocazional, un politician de rang înalt efectuează vizite oficiale în capitală. În același timp, de zeci de ani, mass-media chineză controlată de Partidul Comunist a dus o politică similară asupra Taiwanului, însă ideea unui conflict militar cu scopil de a-l revendica în totalitate nu a fost niciodată mai aproape de realitate.
Prin gândurile lui Xi
Cei mai mulți sunt de părere că președintele Xi vrea să ocupe Taiwanul în timpul mandatului său, fiind asftel liderul care a unificat „patria-mamă”. Liderul chinez va ocupa această funție pentru încă un mandat, cel de-al treilea, în doar câteva luni, când va avea loc Congresul Partidlui Comunist. Aparent, acesta poate rămâne la conducere atâta timp cât dorește, iar unii analiști geo-politici sunt de părere că nu se va grăbi să atace Taiwanul.
Cu toate acestea, ultimele acțiuni din zonă ne arată că în fiecare zi lumea este cu un pas mai aproape de război și cu un pas mai departe de pace. Naționalismul este un instrument puternic, pe care Xi știe să-l folosească cu îndârjire, tocmai de aceea iluziile pot fi înșelătoare, iar atacul poate porni oricând.
Dejavantajele unui atac
Ca și în cazul Rusiei, un astfel de conflict militar pentru ocuparea unui teritoriu ar putea transforma China într-un paria al lumii pentru o perioadă lungă de timp, iar asta ar putea ucide economia chineză. Chiar dacă forțele armate ale Beijingului ar câștiga războiul, aceasta ar duce la ocuparea unei insule uriașe populată de milioane de oameni care probabil ar fi nemulțumiți și ar riposta în consecință.
Dacă Beijingul ar ataca Taiwanul, armata ar trebui să se confrunte cu un inamic hotărât, care luptă pentru un mod de viață liber. De asemenea, nu trebuie iignorat ajutorul Occidentului care vine către Taipei. Un astfel de scenariu ar fi dezastruos, mințile inteligente din capitala chineză știu asta.