Infofinanciar > Lumea la zi > BBC: Suntem martorii epocii de declin a Twitter?
Lumea la zi

BBC: Suntem martorii epocii de declin a Twitter?

BBC: Suntem martorii epocii de declin a Twitter?
sursă foto: techcrunch.com

Astăzi, Twitter este plin de oameni care își iau rămas bun. Hashtag-ul „RIPTwitter” este în trend, iar mulți dintre utilizatorii site-ului se grăbesc să își descarce datele de pe aplicație

De asemenea, aceștia caută deja site-uri alternative unde să activeze. Un bun exemplu în acest sens este jurnalistul britanic Martin Lewis, care are în momentul de față două milioane de urmăritori pe Twitter, dar care s-a instalat deja pe aplicația Mastodon, deși recunoaște că încă nu știe cum să îl folosească.

Unde s-a născut problema?

Noul șef al Twitter, omul de afaceri Elon Musk, care nu ignoră niciodată oportunitatea de a ieși în evidență, a postat pe Twitter un meme cu o piatră funerară pe care se află logo-ul Twitter.

Angajații au plecat deja în masă. Jumătate din forța de muncă a fost concediată de Musk la doar o săptămână după ce a finalizat achiziționarea platformei, iar mulți alții aleg să plece de când acesta a trimis un e-mail în care a cerut condiții de lucru „dure” și ore lungi de lucru de la angajații care mai rămăseseră în companie. Destul de mulți dintre cei care pleacă, potrivit biografiilor lor de pe Twitter, sunt ingineri, dezvoltatori și programatori, adică oamenii care lucrează la „măruntaiele” a ceea ce face Twitter să funcționeze.

Punctele slabe

Să luăm cele mai mari două vulnerabilități care ar putea doborî pasărea albastră de pe culme, și asta într-un mod foarte rapid.

  1. Ar putea fi piratată?

Prima și cea mai evidentă ar fi un hack ce ar putea avea efecte catastrofale. Twitter, la fel ca toate site-urile mari va fi în mod constant sub atac din partea unor astfel de „pirați cibernetici” care vor să facă rău, să fure date, să spargă conturi bancare, etc. Liderii mondiali, politicienii și celebritățile au cu toții conturi personale de Twitter cu milioane de urmăritori, ceea ce reprezintă „prada perfectă” pentru un hacker.

Securitatea cibernetică este, sau cel puțin ar trebui să fie, o parte importantă a operațiunilor de zi cu zi ale oricărei companii din secolul XXI. Săptămâna trecută, șefa securității cibernetice a Twitter, Lea Kissner, a plecat. Nu se știe dacă a fost înlocuită. (De asemenea, Twitter nu are o echipă de comunicare, așa că nu există o modalitate ușoară de a întreba).

  1. Serverele, în pericol

Al doilea dezastru potențial este acela că serverele sunt scoase din funcțiune – fie de către cineva care are o ranchiună, fie din greșeală, în timpul unor lucrări de întreținere de rutină care nu sunt supravegheate corespunzător. Fără servere, nu există Twitter (sau Facebook, sau Instagram sau chiar lumea noastră digitală).

După cum vă puteți imagina, toate aceste mașini generează multă căldură. Centrele de date trebuie să fie menținute la rece și necesită o sursă constantă de energie electrică. Serverele în sine necesită, de asemenea, întreținere și înlocuire, deoarece datele migrează între ele. Toate acestea au capacitatea de a da naștere unor probleme. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar fi brusc și dramatic.

  1. Opțiunea nucleară

Elon Musk știe toate acestea, bineînțeles. Chiar și așa, el poate alege să facă pe bufonul. Nu știm cine veghează în prezent toată această situație. Jurnalista BBC Zoe Kleinman relatează faptul că recent i s-a întâmplat ceva care a făcut-o să se gândească că poate sunt mai mulți oameni la Twitter care supraveghează decât credem noi.

Există, bineînțeles, o a treia opțiune – cea nucleară – și anume ca Musk să declare Twitter în faliment, iar acesta să fie lichidat. Deși în acest moment pare să se bucure de statutul său de Chief Twit.