Banca Comercială Română (BCR) a implementat măsuri suplimentare de securitate pentru protejarea clienților săi, în special în perioada premergătoare sfârșitului de an, când activitatea financiară este intensificată.
Aceste măsuri vizează în principal aplicația mobilă George, destinată gestionării conturilor și cardurilor.
Printre noile funcționalități introduse se numără autentificarea biometrică. Așa, permițând accesul securizat prin amprentă digitală sau recunoaștere facială, în funcție de dispozitivul utilizat. De asemenea, banca monitorizează tranzacțiile în timp real, intervenind prompt în cazul detectării unor activități suspecte, precum plăți neobișnuite. Pentru fiecare tranzacție, clienții primesc notificări, asigurându-se astfel că sunt la curent cu orice mișcare financiară din conturile lor.
Aceste măsuri sunt parte a angajamentului BCR de a oferi un mediu financiar sigur și protejat pentru toți clienții săi, notează RomâniaTV.
Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter