Infofinanciar > Info > Beneficii pentru pensionari. Aceștia pot începe să depună cererile de mâine
Info

Beneficii pentru pensionari. Aceștia pot începe să depună cererile de mâine

Beneficii pentru pensionari. Aceștia pot începe să depună cererile de mâine
Sursa foto Arhiva companiei

Sunt noi beneficii pentru pensionari. Aceștia își pot depune de mâine, 22 ianuarie 2024, cererile pentru biletele de tratament balnear.Acest anunț a fost făcut public de către Case de Pensii Bihor.

De asemenea, în cadrul anunțului transmis de oficialii Casei au fost incluse și stațiunile în care seniorii se pot duce pentru a se trata și totodată pentru a se relaxa.

Bilete de tratament pentru pensionari

„În atenția beneficiarilor de bilete de tratament, Casa Judeţeană de Pensii Bihor anuntă pe cei interesaţi că începând cu data de 22.01.2024 se pot depune cereri pentru obţinerea unui bilet de tratament in staţiunile urmatoare: Amara, Bala, Bizusa, Buzias, Covasna, Geoagiu, Lacul Sarat, Moneasa, Nicolina, Olanesti, Pucioasa, Monteoru, 1 Mai”, se arată în mesajul transmis.

De asemenea, oficialii au enunțat și documentele de care vârstnicii au nevoie de la depunere pentru a primi acest beneficiu.

Aceștia au nevoie de un act de identitate. În cazul în care persoana are dizabilități este nevoie și de certificatul de încadrare al persoanei respective în gradul de handicap. Veteranii au nevoie de act de identitate. Asemenea este și în cazul asiguraților, dar și în cazul șomerilor. Aceștia din urmă vor trebui să prezinte inclusiv cuponul de indemnizație de șomaj din luna anterioară depunerii cererii.

Ceea ce s-a schimbat în acest an este faptul că ambii soți ce sunt pensionari vor putea merge la tratament balnear. Această schimbare a apărut în baza noii Legi a pensiilor, conform bugetul.ro.

Luna februarie, luna banilor 

În luna februarie pensionarii vor primi un alt sprijin. Este vorba de banii ce sunt destinați achiziționării de alimente și mese calde. Acest sprijin este în valoare de 250 de lei și este acordat o dată la două luni. În acest an, suma totală pe care o vor primi pensionarii va fi de 1.500 de lei. Lunile în care beneficiarii programului „Sprijin pentru România” vor primi bani sunt februarie, aprilie, iunie, august, octombrie și decembrie.

Acest sprijin se va acorda până în anul 2027. Totuși, din 2025, acest ajutor se va înjumătăți și se va acorda o dată la șase luni.

Anul 2024 a fost unul extrem de bun pentru pensionari. Aceștia au primit la începutul anului o majorare a pensiilor de 13,8%. În luna septembrie, va avea loc marea recalculare a pensiilor. Atunci, este posibiă creșterea unor pensii și cu 80%.

„În 2024, toți românii vor avea pensii mai mari datorită celor două procese. Fiecare român, datorită majorării de la 1 ianuarie, datorită faptului că valoarea punctului de pensie crește, va avea o pensie mai bună… Vor fi români care vor avea poate o creștere de 1%, vor fi români care vor avea o creștere de 80%, depinde de cele trei elemente esențiale pe baza cărora se va calcula numărul de puncte: punctele contributive, punctele necontributive și punctele de stabilitate”, a transmis ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.