Infofinanciar > Info > Ce trebuie să știi dacă ai salariul mic? Beneficiile pe care angajatorii trebuie să le ofere
Info

Ce trebuie să știi dacă ai salariul mic? Beneficiile pe care angajatorii trebuie să le ofere

Nu mai sunt bani în Capitală! Salarii plătite cu chiu și vai
sursa foto arhiva companiei

Peste jumătate dintre angajații (53%) din România au demisionat sau iau în considerare să facă acest lucru, din cauza faptului că au salarii prea mici, raportate la creșterea costului vieții.

Procentul este mai ridicat în cazul femeilor și al persoanelor cu educație peste medie. Primirea unei oferte de nerefuzat este, de asemenea, un motiv de demisie pentru 43% dintre respondenți, conform rezultatelor Randstad România Employer Brand Research 2024.

Din aceste motive angajatorii trebuie să ofere anumite beneficii extrasalariale. Pentru a menţine pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare a mixului de soluţii care, ţinând cont de industrie, profilul angajaţilor şi resursele disponibile, poate atinge obiectivele propuse.

Beneficii extrasalariale pentru românii cu salarii mici

Tichetele de masă contribuie semnificativ la bugetul lunar al angajaților, ajutându-i să economisească bani pe care i-ar cheltui în mod normal pe alimente. Angajații pot folosi tichetele de masă la diverse supermarketuri, magazine alimentare, restaurante și cafenele. Aceasta le oferă libertatea de a alege unde și ce să mănânce.

Bonusurile de performanta sunt stimulente financiare acordate angajatilor pe baza realizarii anumitor obiective sau depasirii unor standarde de performanta.

Poate fi vorba despre bonusuri individuale sau de echipa. De asemenea, anagajatorii isi pot recomensa angajatii eficienti prin acordarea unui bonus anual mai substantial, pe baza evaluarii anuale a performantei angajatilor. Poate fi, de asemenea, vorba despre un profit-sharing. Acesta din urma presupune distribuirea unei parti din profitul anual al companiei catre angajati, in functie de performanta generala a companiei si a individului.

Avand un salariu mic, suportarea costurilor de deplasare de acasa la job si inapoi poate reprezenta un efort financiar greu de dus pentru multi salariati, potrivit Daily Business.

In acest sens, de folos ar fi ca angajatii care isi achizitioneaza abonamente sau bilete de transport sa primeasca ulterior o decontare integrala de la companie.

Guvernul a decis ca din 2024 să facă posibilă aplicarea, cu mici modificări, a facilităților fiscale pentru educația timpurie. Aceste facilități constau în scutirea de impozit și contribuții sociale a sumelor suportate de angajator sau plătite direct de angajat pentru plasarea copiilor în creșe și grădinițe, în limita de 1.500 lei/lună/copil. Și aceste sume se includ însă în calculul plafonului lunar global de neimpozitare de 33%.