Infofinanciar > Info > Benzina s-a apropiat de prețul motorinei! Diferența dintre cei doi combustibili a scăzut decisiv în ultima lună
Info

Benzina s-a apropiat de prețul motorinei! Diferența dintre cei doi combustibili a scăzut decisiv în ultima lună

Benzină, Sursă foto: Playtech
Sursă foto: Playtech

Potrivit ultimelor cotații oferite de benzinării, diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei a scăzut la 1,3 lei/l. Acum o lună, între tarifele celor două tipuri de carburanți exista „un spațiu” de 1,5 lei/l. Fenomenul a fost posibil pe fondul rimului accelerat în care s-a scumpit benzina în ultimele 10 zile. În timp ce motorina s-a ieftinit cu 7 bani/l, benzina s-a scumpit cu 5 bani/l.

Astfel, în acest moment la benzinăriile din România, prețul unui litru de motorină este situat între 8,46-8,57 lei/l, în timp ce pentru aceeași cantitate de benzină standard șoferii trebuie să scoată din buzunar între 7,18-7,33 lei/l.

De aceea, în afara Lukoil, la care se înregistrează o diferență dintre prețul benzinei și motorinei de 1,36 lei/l, la celelalte rețele de stații importante aceasta se situează sub 1,3 lei/l: 1,28 lei/l în cazul Petrom, 1,25 lei/l în cel al OMV, 1,27 lei/L la MOL și 1,26 lei/l la Rompetrol.

Explicații oferite de Guvern

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a oferit acum o lună mai multe explicații ale acestui fenomen care a început să acapareze piața combustibililor din România.

„După anunțul OPEC de scădere a producției, a urmat o creștere a prețului. Am văzut asta, după care am văzut o stabilizare a prețului barilului de petrol și  astăzi sau de două zile observ o ușoară scădere. Dar asta e legat de prețul petrolului care are o influență la noi în țară legat de prețul benzinei, în mod special. La motorină avem și cotațiile internaționale, fiind importatori de motorină. Cotațiile nu au scăzut”, a susținut acum o lună ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Totodată, oficialul a mai susținut că dacă țara noastră putea produce mai multă motorină, acest lucru se făcea deja.

„Există o rețetă tehnologică, se produce dintr-un baril de petrol atâta benzină, atâta motorină. Dacă se putea produce mai multă motorină, se făcea deja. Diferența de preț între benzină și motorină nu cred că va rămâne, sunt fluctuații. Probabil va mai scade, probabil va rămâne pe aici. Cotația motorinei probabil va rămâne, și Ucraina cere multă motorină, deci este cerere de motorină și toate statele importă motorină”, a mai subliniat Popescu, scriu cei de la Profit.

Românii optează pentru motorină

Evoluția celor doi carburanți este una neobișnuită, în contextul în care țara noastră își acoperă necesarul de benzină din producția internă. Însă, România este nevoită să importe din Rusia aproximativ o treime din motorina consumată. Astfel că, știind că urmează să fie impus un embargo al țițeiului rusesc pe 5 decembrie, companiile din domeniu au decis să-și facă stocuri pentru vremuri grele, importând masiv motorină.

Potrivit datelor furnizate de Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) al Companiei de Drumuri, românii consumă anual 5,53 miliarde de litri pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale. Din această cantitate totală, se disting 1,17 miliarde litri benzină (877 mii tone sau 21.12 % din totalul de combustibil consumat anual) și 4,36 miliarde litri motorină (3,6 milioane tone sau 78,87% din totalul de combustibil consumat anual).