Infofinanciar > Lumea la zi > Biden urgentează negocierile de pace. Tancurile israeliene avnsează în Gaza
Lumea la zi

Biden urgentează negocierile de pace. Tancurile israeliene avnsează în Gaza

Biden urgentează negocierile de pace. Tancurile israeliene avnsează în Gaza
Sursa foto: Arhiva companiei

Forțele israeliene au pătruns mai adânc în zone din centrul și sudul Fâșiei Gaza în timp ce se luptau cu luptătorii Hamas.

Oficiali palestinieni au declarat joi că loviturile israeliene au ucis cel puțin 22 de persoane în enclavă.

Noua escaladare vine la câteva ore după ce președintele american Joe Biden l-a presat pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu cu privire la urgența încheierii unui acord pentru un armistițiu în Gaza și eliberarea ostaticilor.

Israelul nu renunță

Luni întregi de discuții privind o încetare a focului s-au învârtit în jurul acelorași probleme. Însă, Israelul și Hamas și-au menținut ferm cererile.

În orașul Beit Lahia din nordul Fâșiei Gaza, un atac asupra unei case a ucis 11 persoane. Altul a ucis șase persoane, inclusiv un jurnalist local, într-o casă din tabăra Al-Maghazi. Alte cinci persoane au fost ucise în lovituri separate în sud.

Armata israeliană a declarat că forțele sale și-au intensificat operațiunile în Deir Al-Balah, în centrul Fâșiei Gaza, și Khan Yunis, în sud, demontând zeci de structuri militare, localizând rachete și ucigând militanți, în ultimele 24 de ore.

Aceasta a declarat că forțele au ucis 50 de militanți în zona Rafah, în sudul enclavei, în ultima zi.

Netanyahu nu oprește războiul din Gaza

Hamas dorește un acord care să pună capăt războiului din Gaza și să elibereze ostaticii israelieni și străini din Gaza. Mișcarea va fi realizată în schimbul eliberării multor palestinieni închiși de Israel. Hamas acuză Statele Unite pentru eșecul încheierii unui acord.

Netanyahu afirmă că războiul se va încheia numai după înfrângerea Hamas și că o încetare a focului pentru a permite schimbul de ostatici și prizonieri ar fi doar o pauză temporară. Grupul militant tot ar rămâne o amenințare.

În orașul Deir Al-Balah din centrul Gazei, care găzduiește aproximativ 1 milion de oameni, locuitorii au declarat că tancurile au avansat mai departe dinspre est și au blocat unele drumuri care leagă orașul de Khan Yunis din apropiere, în sud.

Tancurile israeliene au avansat, de asemenea, spre vest, în zonele Al-Karara și Hamad. Acțiunea a împins mai multe familii din adăposturile și corturile lor.

Locuitorii au fost mutați

Unele familii au dormit pe drumuri, altele pe plajă după ce nu au reușit să găsească spațiu sau adăpost.

Majoritatea celor 2,3 milioane de locuitori din Gaza au fost strămutați de mai multe ori de la începutul războiului. Chiar și în zonele desemnate zone sigure, au fost raportate periodic victime ale loviturilor israeliene.

Campania militară a Israelului a ucis peste 40.000 de persoane în Gaza începând din octombrie, potrivit autorităților sanitare palestiniene. Războiul a început la 7 octombrie, când oameni înarmați ai Hamas au luat cu asalt comunități și baze militare israeliene. Aceștia au ucis aproximativ 1.200 de persoane și au răpit aproximativ 250 de ostatici, conform reuters.