Noul sistem abordat acum în Franța a stârnit deja numeroase controverse. Oamenii refuză să fie supraveghiați de către stat, iar disputa asupra acestui subiect, între cetîțeni și reprezentanții guvernului de la Paris, continuă.
Totul a început cu Napoléon Bonaparte care a avut o idee. De-a lungul a două secole, Franța a folosit un aparat de supraveghere capabil să intercepteze comunicațiile private, să păstreze date de trafic și de localizare timp de până la un an, iar mai apoi, cum tehnologia a evoluat rapid, să stocheze amprentele digitale ale oamenilor și să monitorizeze cea mai mare parte a teritoriului cu camere de luat vederi.
Noile legi vor schimba sistemul
Acest sistem, care s-a confruntat deja cu reclamații din partea organizațiilor pentru drepturile digitale și a experților Națiunilor Unite, va avea parte de momentul său de glorie la Jocurile Olimpice de vară de la Paris din 2024. În luna iulie a anului viitor, în Franța vor funcționa camere de supraveghere video pe scară largă, în timp real și cu algoritmi, o premieră în Europa. Luna trecută, parlamentul francez a aprobat un plan guvernamental controversat care permite anchetatorilor să urmărească în timp real persoanele suspectate de infracțiuni prin acces la geolocalizarea, camera și microfonul dispozitivelor acestora. De asemenea, Parisul a făcut lobby la Bruxelles pentru a i se permite să spioneze reporterii în numele securității naționale.
În urma agendei președintelui Emmanuel Macron pentru așa-numita autonomie strategică, giganții francezi din domeniul apărării și securității, precum și startup-urile inovatoare din domeniul tehnologiei au primit, de asemenea, un impuls pentru a-i ajuta să concureze la nivel global cu companiile americane, israeliene și chineze. „Ori de câte ori există o problemă de securitate, primul reflex este supravegherea și represiunea”, a declarat Alouette, o activistă a ONG-ului francez pentru drepturile digitale La Quadrature du Net.
Taberele se bat cap în cap
Pe măsură ce legile ce au în vedere supravegherea și securitatea s-au înmulțit în ultimele decenii, avocații s-au aliniat în tabere opuse. Susținătorii sunt de părere că agențiile de aplicare a legii și de informații au nevoie de astfel de puteri pentru a lupta împotriva terorismului și a criminalității. Supravegherea video algoritmică ar fi prevenit atacul terorist de la Nisa din 2016, a susținut Sacha Houlié, un important deputat din partidul Renaissance al lui Macron.
Opozanții subliniază efectul legilor asupra libertăților civile și se tem că Franța se transformă într-o societate distopică. În iunie, organismul de supraveghere însărcinat cu monitorizarea serviciilor de informații a afirmat într-un raport dur că legislația franceză nu este conformă cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în special atunci când vine vorba de schimbul de informații între agențiile franceze și cele străine. „Ne aflăm într-o dezbatere polarizată cu băieți buni și băieți răi, în care dacă te opui supravegherii în masă, ești de partea băieților răi”, a declarat Estelle Massé, manager legislativ pentru Europa și responsabilă pentru protecția datelor la nivel mondial în cadrul ONG-ului pentru drepturi digitale Access Now.
O istorie a supravegherii
Atât atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, cât și cele de la Paris din 2015 au accelerat supravegherea în masă în Franța, însă tradiția țării în materie de spionaj, monitorizare și colectare de date există de mult timp de la Napoléon Bonaparte, la începutul anilor 1800. „Din punct de vedere istoric, Franța a fost în fruntea acestor probleme, în ceea ce privește dosarele și înregistrările poliției. În timpul Primului Imperiu, guvernul extrem de centralizat al Franței era hotărât să cvadrupleze întregul teritoriu”, a declarat Olivier Aïm, lector la Sorbonne Université Celsa, autor al unei cărți despre teoriile supravegherii. Înainte de dispozitivele electronice, hârtia era principalul instrument de control, deoarece documentele de identificare erau folosite pentru a monitoriza călătoriile, a explicat el.
Împăratul francez a reînființat Prefectura de Poliție din Paris, care există până în prezent, și a însărcinat forțele de ordine cu noi puteri pentru a ține sub control adversarii politici. În anii 1880, Alphonse Bertillon, care lucra pentru Prefectura de Poliție din Paris, a introdus o nouă metodă de identificare a suspecților și a infractorilor cu ajutorul trăsăturilor biometrice, precursoarea recunoașterii faciale. Metoda Bertillon avea să fie apoi imitată în întreaga lume.
Securitatea și problemele ei
Între 1870 și 1940, în timpul celei de-a Treia Republici, poliția a păstrat un fișier masiv – denumit „Dosarul central al Securității Naționale” – cu informații despre 600 000 de persoane, inclusiv anarhiști și comuniști, anumiți străini, infractori și persoane care au solicitat documente de identificare.
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Franța cea zdruncinată s-a a ales să-și îndepărteze atenție de ideea de securitate excesivă, însă până în anii 1970. Iar la începutul secolului XXI, atacurile de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite au marcat un punct de cotitură, introducând un flux constant de legi controversate privind supravegherea, atât sub guverne de stânga, cât și de dreapta. În numele securității naționale, legiuitorii au început să acorde serviciilor de informații și forțelor de ordine puteri fără precedent pentru a spiona cetățenii, cu o supraveghere judiciară limitată, informează POLITICO.