Federația Română de Fotbal a transmis cum se vor putea cumpăra biletele pentru meciul România-Olanda din optimile EURO 2024. Meciul se va disputa marți, 2 iulie de la ora 19:00, la Munchen.
În curând, cei care și-au achiziționat un bilet la cel puțin un meci care s-a jucat în grupe va primi un email de la UEFA prin care vor fi anunțați că-și pot cumpăra mai departe până la patru bilete, indiferent de categorie. După care, ei vor putea să cumpere biletele în decursul a 24 de ore.
Există cinci categorii de bilete pentru meciurile din optimile EURO 2024. Cel mai ieftin are un preț de 50 de euro. Biletele din categoria 1 sunt cele mai scumpe și costă 500 de euro, potrivit Obsevator.