Odată cu prăbușirea regimurilor totalitare comuniste care „căpușau” statele din estul Europei, țări precum Cehia, Polonia, Ungaria și mai târziu România au dorit să iasă din sfera de influență rusească, aderând la NATO (Alianța Atlanticului de Nord). Această extindere a NATO spre Rusia este văzută cu ochi buni de către fostul președinte al SUA, Bill Clinton, care crede că aceasta a fost cea mai bună mișcare, în contextul invaziei declanșate de Putin în Ucraina.
„Sunt mai convins astăzi decât am fost atunci că noi am făcut ce trebuie”; „Am făcut ce trebuie la momentul potrivit. Dacă nu am fi făcut-o, criza ar fi putut apărea chiar mai repede”, a precizat fostul președinte al SUA, Bill Clinton.
„Când am făcut ce am făcut, am oferit Rusiei nu doar un parteneriat special cu NATO, ci şi perspectiva unei eventuale apartenenţe la NATO, susţinând că cele mai mari probleme de securitate ale noastre în viitor urmau să vină de la actori non-statali sau de la state autoritare care vând capacităţi chimice, biologice şi nucleare grupurilor teroriste”, a mai adăugat acesta, potrivit G4Media.
Putin s-a temut de o nouă extindere a NATO
Înainte de a începe războiul din Ucraina, Putin s-a arătat îngrijorat de faptul că NATO s-ar putea extinde și mai mult spre est, ajungând la granițe directe cu Federația Rusă. De altfel, în încercarea sa de a garanta securitatea țării sale, liderul de la Kremlin a catalogat posibila aderare a Ucrainei la NATO drept una „inadmisibilă”.
„Aceasta este o problemă foarte sensibilă pentru noi: extinderea NATO spre Est, inclusiv cu Ucraina. Cum să nu ne gândim la asta? Ar fi criminal să nu reacţionăm şi să observăm ce se întâmplă fără să facem nimic”, a spus şeful statului rus.
Totodată, la acea vreme, președintele rus a cerut președintelui SUA, Joe Biden, garanții de securitate cu caracter obligatoriu pentru Rusia.
„Cu preşedintele SUA am convenit că vom continua discuţia şi o vom face în profunzime. Vom face un schimb de opinii în acest sens în curând. Rusia îşi va pregăti argumentele în câteva zile şi în decurs de o săptămână le vom transmite părţii americane”, a declarat la acel moment Putin.
În plus, Putin a insistat că fiecare ţară are „dreptul de a alege mijloacele cele mai acceptabile pentru a-şi garanta propria securitate (aderarea Ucrainei la NATO)”, dar nu poate încălca interesele sau submina securitatea altor ţări (Rusia)”.
Președintele rus nu a ezitat nici atunci să acuze NATO că a fost responsabilă de tensiunile militare din jurul Ucrainei.
„Nu trebuie ca întreaga responsabilitate să fie pusă pe umerii Rusiei pentru că tocmai NATO este cea care desfăşoară încercări periculoase de colonizare a teritoriului ucrainean şi îşi sporeşte potenţialul militar la graniţele noastre”, a precizat la acea vreme președintele rus.