Bill Gates a respins toate proiectele de criptomonede, precum token-urile nefungibile. El le cataloghează înșelătoare, „bazate pe teoria prostului mai mare”.
„Evident, NFT-urile scumpe cu maimuțe vor îmbunătăți enorm lumea”, a spus sarcastic Gates, în timpul unui eveniment din Berkeley, California, conform Bloomberg.
În anul 2018, cofondatorul Microsoft a adus critici la adresa Bitcoin. El a spus că ar fi dispus să parieze împotriva monedei virtuale printr-o vânzare în lipsă, dacă ar exista o metodă simplă pentru realizarea acestui lucru.
„Vorbim despre o clasă de active unde nu se produce nimic, așa că nu te poți aștepta la o creștere a prețului. Este o investiție bazată pe «teoria prostului mai mare» (greater fool theory – engleză). Admit că aș adopta o vânzare în lipsă dacă ar exista o metodă simplă să fac acest lucru”, a declarat în acel moment Bill Gates pentru CNBC.
Care este valoarea reală a monedelor virtuale?
„Bitcoin și ofertele inițiale de monede (ICO) cred că sunt printre cele mai nebunești și mai speculative lucruri”, a mai spus Gates. El a adăugat că, în trecut, a primit bitcoin cu ocazia aniversării sale. El a vândut monedele virtuale câțiva ani mai târziu.
Asemeni altor critici, și Gates a adus tehnologiei blockchain, care este în spatele monedelor virtuale diverse merite.
Miliardarul Warren Buffet este de aceeași părere cu Bill Gates.
„Activul în sine nu valorează nimic. Atunci când cumperi active neproductive, contezi doar pe faptul că următoarea persoană îți va plăti mai mult pentru că este entuziasmată în legătură cu următorul cumpărător”, a declarat Buffett, CEO-ul Berskshite Hathaway.
În timpul conferinţei de ieri, organizată de TechCrunch, Gates a vorbit din poziţia de fondator al Breakthrough Energy Ventures, un fond axat pe mediu creat în 2015. Fostul CEO al Microsoft a detaliat cu privire la dificultăţile pe care le implică recrutarea de angajaţi în industria chimică şi producţia de oţel. Aceste sectoare au nevoie de un nivel mai redus de emisii de gaze cu efect de seră.
Anul trecut, Gates s-a contrazis cu Elon Musk, șeful Tesla și SpaceX cu privire la efectele de mediu ale minării de Bitcoini şi la faptul că moneda este prea riscantă pentru investitorii de retail.
Bitcoin s-a prăbuşit luni cu 15% şi cu 5,4% ieri, ca parte a unui val de vânzări din spaţiul crypto, „alimentat” de estimările privind inflaţia şi ratele dobânzilor din SUA, cât şi de decizia platformei Celsius de a întrerupe retragerile şi transferurile de monede virtuale. Între timp, au fost afectate şi unele colecţii populare de NFT-uri, precum Bored Ape Yacht Club (BAYC).