Infofinanciar > Lumea la zi > Bitcoin în plin declin! La ce valoare a ajuns cryptomoneda
Lumea la zi

Bitcoin în plin declin! La ce valoare a ajuns cryptomoneda

Bitcoin în plin declin! La ce valoare a ajuns cryptomoneda
Sursa foto: Fox Business

Pentru a doua oară săptămâna aceasta, prețul unui Bitcoin a înregistrat o scădere sub pragul de 30.000 de dolari. Conform ultimelor date, inflația din Statele Unite se situează în continuare la maximul ultimilor 40 de ani.

La momentul actual, criptomoneda a scăzut până la 29.026 de dolari, înregistrând cel mai slab nivel din decembrie 2020.

Cryptomoneda scade zi de zi 

La cel mai scăzut preț, cea mai populară criptomonedă din lume a fost cu peste 12% mai mică în ziua respectivă – și cu peste 56% mai mică faţă de cel mai mare record din noiembrie de aproximativ 69.000 USD. Ulterior, bitcoin a recuperat din unele dintre aceste pierderi și se tranzacționa la 31.181,28 USD începând cu ora 22:38. ET luni, conform datelor de la Coin Metrics.

La ora publicării, prețul unui Bicoin oscila în jurul a 30.000 de dolari. Față de maximul atins în toamna lui 2021, Bitcoin, la momentul actual atinge un minus de 55%.

A doua cea mai valoroasă monedă digitală, Ethereum a scăzut cu 4,4% la 2.300 de dolari, conform datelor de la CoinDesk.

După ce Biroul de Statistică a Muncii din Statele Unite a anunțat în aprilie că prețurile cu urcat cu 8,3%, criptomonedele și contractele futures pe acțiuni americane au început să înregistreze pierderi.

„În general, piețele rămân sub presiune din cauza inflației și a temerilor legate de creștere”, a declarat Vijay Ayyar, vicepreședinte pentru dezvoltare corporativă și internațională la bursa cripto Luno.

Investitorilor le este frică de criptomonede

Cele mai recente date au pus pe gânduri investitorii. Foarte mulți dintre ei au renunțat la activele de risc, inclusiv la criptomonede.

Monedele virtuale rămân strâns corelate de indicele S&P 500 şi, mai recent, de Nasdaq Composite, indicele giganților tech.

Analiștii susțin că Bitcoin au mai putea trece printr-o perioadă asemănătoare de de scăderi, dacă nu va reuși să se mențină peste pragul de 30.000 de dolari. Săptămâna trecută, moneda depășise pentru scurt timp 40.000 de dolari.

Tranzacțiile cu criptomonede au fost realizate în principal de investitori privați, însă pe această piață au intrat și o serie de investitori mari, precum fonduri hedge sau administratori de fonduri.

Ce este un bitcoin?

Bitcoin un sistem de plată electronică descentralizat și o monedă digitală (criptomonedă) opensource creată în 2009 de Satoshi Nakamoto. Această criptomonedă a fost creat pentru a asigura protecția investițiilor și finanțarea liberă a afacerilor, fără a face apel la instituții financiare și în afara oricărei constrângeri și reglementări. Numele Bitcoin se referă de asemenea și la programul opensource pentru folosirea acestor monede, cât și la rețeaua peer-to-peer (de la egal la egal) pe care acesta o formează.