Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, la Ramallah, în timpul unei vizite în Cisiordania. Oficialul din SUA dorește să intensifice diplomația Washingtonului în Orientul Mijlociu. Asta în contextul escaladării războiului dintre Israel și Hamas.
De asemenea, Blinken a efectuat și o vizită neanunțată în Irak. Și a vizitat apoi Turcia, în cursul serii. În timp ce SUA încearcă să atenueze tensiunile din regiune după atacurile Hamas asupra Israelului de luna trecută. Dar chiar și în timp ce Washingtonul continuă să îndemne Israelul să ia o pauză din bombardamentele sale din Gaza, lovituri aeriene israeliene au lovit duminică două tabere de refugiați din centrul enclavei.
La Ramallah, Abbas și Blinken au discutat despre eforturile de restabilire a înțelegerii și stabilității în Cisiordania. Inclusiv despre necesitatea de a opri violența extremistă împotriva palestinienilor și de a-i trage la răspundere pe cei responsabili. Asta a declarat după întâlnire purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, potrivit AP. Nu au existat comentarii publice din partea niciunuia dintre participanți.
Blinken, față în față cu liderul palestenian
Abbas i-a spus lui Blinken că ar trebui să existe o încetare imediată a focului în războiul dintre Israel și Hamas și livrarea de ajutoare în Fâșia Gaza, potrivit lui Nabil Abu Rudeineh, un purtător de cuvânt al liderului palestinian. Apelul la încetarea focului a fost un ecou al cererilor liderilor arabi din ultimele zile. Duminică, Franța și-a reiterat îndemnul de a pune capăt imediat ostilităților din Gaza. După discuțiile de la Ramallah, Blinken a călătorit la Bagdad, unde a purtat discuții cu premierul irakian Mohammed al-Sudani.
„A fost foarte important să trimitem un mesaj clar tuturor celor care ar putea încerca să profite de conflictul din Gaza pentru a amenința personalul nostru de aici sau de oriunde altundeva din regiune: Nu o faceți”, a declarat Blinken reporterilor după întâlnirea cu al-Sudani.
Statele Unite transmit un mesaj clar
Ca represalii la atacurile surpriză ale grupării militante Hamas din 7 octombrie, Israelul a ordonat un asediu complet al Fâșiei Gaza. Pentru a limita accesul la alimente, apă și combustibil în teritoriul controlat de Hamas. Și pentru a restricționa, în același timp, livrările de ajutoare. Potrivit autorităților sanitare din Gaza, administrate de Hamas, peste 9.400 de persoane au fost ucise în urma atacurilor aeriene și a operațiunilor terestre ale Israelului în enclava palestiniană. Acolo unde locuiesc 2,3 milioane de persoane.
Statele Unite, un aliat fidel al Israelului, au declarat că sunt în favoarea unei pauze în conflict pentru a răspunde preocupărilor umanitare. Dar nu au cerut o încetare a focului. „Opinia noastră acum este că o încetare a focului ar lăsa pur și simplu Hamas pe loc, capabil să se regrupeze și să repete ceea ce au făcut deja”, a declarat Blinken după întâlnirea cu omologul său iordanian de sâmbătă, citează POLITICO.