Creșterea cererii de petrol în 2023, este stimulată la 1,7 milioane de barili pe zi. Producția Rusiei va scădea cu 14%, în ciuda faptului că a sfidat previziunile de până acum. Prețul petrolului ar putea crește anul viitor, pe măsură ce sancțiunile vor reduce oferta din Rusia, iar cererea va depăși așteptările anterioare, a declarat Agenția Internațională pentru Energie( AIE).
Producția Rusiei, care a sfidat previziunile anterioare ale agenției privind o prăbușire în acest an, este pe cale să se prăbușească cu 14% până la sfârșitul primului trimestru, a declarat miercuri AIE, cu sediul la Paris, într-un raport. Dacă aceste previziuni se vor adeveri, s-ar putea inversa tendința recentă a cotațiilor futures ale petrolului, care s-au retras la Londra până la 80 de dolari pe baril, după cea mai gravă cădere săptămânală din ultimele patru luni.
Prețuri mai mici la petrol
„În timp ce prețurile mai mici ale petrolului vin ca o ușurare binevenită pentru consumatorii care se confruntă cu o inflație în creștere, rămâne de văzut impactul deplin al embargourilor asupra livrărilor de țiței și produse rusești”, a declarat AIE. „Pe măsură ce traversăm lunile de iarnă și ne îndreptăm spre un echilibru mai strâns al petrolului în al doilea trimestru, nu poate fi exclusă o nouă revenire a prețurilor”.
AIE, care consiliază marile economii, a întărit previziunile privind cererea mondială de petrol în 2023 cu 300.000 de barili pe zi, pe fondul creșterii viguroase din India și al rezistenței surprinzătoare din China. Consumul va crește cu 1,7 milioane de barili pe zi anul viitor, ajungând la o medie de 101,6 milioane de barili pe zi.
Cu toate acestea, este un avertisment mai blând cu privire la prețuri decât mesajele recente ale agenției, care, în urmă cu câteva săptămâni, sublinia riscul unei restrângeri a ofertei și îndemna coaliția OPEC+ să revină asupra ultimelor reduceri de producție.
Creșteri înregistrate la exporturile rusești
AIE a recunoscut că exporturile rusești au continuat să crească, în ciuda previziunilor sale repetate că un boicot internațional va reduce livrările. Livrările de petrol ale Moscovei au urcat la un maxim al ultimelor șapte luni, de 8,1 milioane de barili pe zi în noiembrie, deși veniturile au scăzut din cauza prețurilor mai mici, potrivit raportului.
Rezistența Rusiei a contribuit, de asemenea, la reduceri mai puțin profunde decât se așteptau din partea OPEC+, a precizat AIE. Grupul de 23 de națiuni condus de Arabia Saudită a redus luna trecută livrările cu doar un sfert din cele 2 milioane de barili pe zi pe care le anunțase, deoarece mulți membri pompau deja sub cotele desemnate.
Dar piețele globale sunt pe cale să se restrângă în 2023, potrivit AIE. Producția rusă va începe în sfârșit să cedeze în această lună, deoarece sancțiunile Uniunii Europene din cauza invaziei sale în Ucraina vor forța țara să oprească aproximativ 400.000 de barili pe zi, preconizează agenția.
Putin reduce producția
Producția se va prăbuși de la nivelurile actuale de aproximativ 11,2 milioane de barili pe zi la 9,6 milioane de barili pe zi până la sfârșitul primului trimestru, potrivit raportului. Președintele Vladimir Putin a declarat săptămâna trecută că țara va reduce producția mai degrabă decât să vândă cumpărătorilor la nivelul de preț plafonat cerut de G-7.
Între timp, consumul „dinamic” de motorină în economiile emergente sugerează că cererea mondială de petrol va crește anul viitor într-un ritm mai rapid decât se estima anterior. India a condus expansiunea în ultimele luni, dar va fi depășită din nou de China anul viitor, pe măsură ce gigantul asiatic iese din restricțiile stricte ale „Covid Zero”. a declarat AIE.
„În timp ce nivelurile de restricție din țară rămân ridicate, scena este acum pregătită pentru o redeschidere progresivă în 2023″, potrivit raportului.