Rusia urmează să ia o decizie cu privire la prelungirea acordul negociat de Națiunile Unite care permite exporturile de cereale și alte produse agricole ucrainene din Marea Neagră, asigurând un flux vital de produse alimentare către piața mondială. Întreruperea acestuia ar putea duce la o adevărată criză alimentară globală.
Este probabil ca Rusia să permită reînnoirea acordului după expirarea acestuia la 19 noiembrie, potrivit mai multor surse familiarizate cu situația, care au vorbit toate sub rezerva anonimatului pentru a discuta chestiuni care nu sunt încă publice. Aceștia nu au precizat dacă Rusia va încerca să adauge noi condiții în schimbul prelungirii sau alte detalii.
Un purtător de cuvânt al organismului comun care administrează acordul de la Istanbul a declarat că nu există nimic de confirmat sau anunțat în acest stadiu. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia își va dezvălui decizia „în timp util”, relatează Bloomberg.
Acordul are o importanță majoră
Pactul inițial, încheiat la sfârșitul lunii iulie cu Turcia și Ucraina, a relansat exporturile maritime din Ucraina după ce Rusia a blocat porturile țării în urma invaziei sale. Acesta a fost mediat de Turcia și ONU și a fost semnat pentru o perioadă inițială de 120 de zile, care urmează să se încheie sâmbătă. Acordul prevede o prelungire automată pentru încă 120 de zile, cu excepția cazului în care una dintre părți decide să se retragă sau să îl modifice.
În paralel cu acordul inițial, ONU s-a angajat să contribuie la asigurarea exporturilor de alimente și îngrășăminte rusești.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care a vorbit după reuniunile G20 de la Bali, a declarat că ONU s-a angajat că vor fi îndeplinite condițiile guvernului său pentru un acord. Printre acestea se numără asigurarea faptului că Ucraina nu folosește coridorul de export în scopuri militare, permiterea transporturilor de cereale și îngrășăminte rusești, permiterea funcționării integrale a băncii de stat Rosselkhozbank și rate de asigurare „normale”, a spus acesta.
ONU a citat garanții scrise date de SUA și Uniunea Europeană că vor oferi „semnale” companiilor implicate în comerț că nu se vor confrunta cu riscuri de sancțiuni, a mai spus Lavrov.
Rusia s-a retras temporar din acordul ONU
Președintele Vladimir Putin se plânsese că acordul nu a făcut suficient pentru a ușura exporturile de cereale și îngrășăminte rusești, deși acestea nu fac obiectul sancțiunilor, iar volumul transporturilor a crescut. De asemenea, el a susținut că livrările din Ucraina nu mergeau către cele mai sărace țări, deși ONU afirmase că scopul acordului era de a reduce prețurile prin creșterea livrărilor pe piața globală.
De la intrarea în vigoare a acordului, Ucraina a transportat peste 10 milioane de tone de culturi prin Marea Neagră, în principal încărcături de porumb și grâu. Cerealele s-au îndreptat spre Asia, Europa și Africa, inclusiv unele încărcături închiriate de către Programul Alimentar Mondial, brațul de ajutor alimentar al ONU.
Luna trecută, Rusia și-a suspendat pentru scurt timp participarea la acord, dar, după ce ONU și Turcia au promis că vor continua oricum, statul rus a anunțat posibilitatea de reluare a acestuia. Luni, Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că discuțiile purtate săptămâna trecută la Geneva cu ONU cu privire la prelungirea acestuia au fost „destul de constructive”, dar a refuzat să comenteze dacă acordul va continua.
Exporturile de cereale ale Rusiei s-au accelerat pe fondul unei recolte abundente, în timp ce livrările Ucrainei au încetinit din cauza incertitudinii privind prelungirea acordului. Ucraina a declarat la începutul acestei luni că este optimistă că pactul va fi prelungit.