Băncile de pe Wall Street sunt pe cale să piardă de aproximativ 600 de milioane de dolari după ce au transferat către investitori sumele necesare pentru achizțiționarea companiei Citrix Systems Inc. Acest lucru s-a produs după luni de demersuri prin care s-a încercat atenuarea daunele cauzate de angajamentele făcute la începutul anului, înainte de o reevaluare bruscă a activelor de risc.
Deși un grup de asigurători condus de Bank of America Corp, Credit Suisse Group AG și Goldman Sachs Group Inc. a găsit în cele din urmă suficientă cerere pentru a vinde 8,55 miliarde de dolari din pachetul total de datorii de 15 miliarde de dolari prin intermediul piețelor de obligațiuni și împrumuturi, investitorii au cerut randamente semnificativ mai mari decât cele pe care băncile le-au promis firmelor de capital privat Vista Equity Partners și Elliott Investment Management în ianuarie, obligând băncile să absoarbă pierderile.
Pierderile ar putea fi mult mai mari
Pagubele ar fi putut fi și mai mari dacă acestea ar fi încercat să vândă întregul pachet de finanțare managerilor de fonduri, pierderile putând depăși 1 miliard de dolari într-un astfel de caz. Totodată, acest lucru înseamnă că băncile păstrează, de asemenea, o parte semnificativă a riscului în bilanțurile lor pentru o perioadă care va fi probabil prelungită.
Estimările ar putea fi, în cele din urmă, nu foarte optimiste, iar pierderile finale depind de gradul de flexibilitate pe care băncile l-au primit în angajamentele inițiale de subscriere și de comisioanele pe care se așteptau inițial să le obțină din această tranzacție.
Reprezentanții Bank of America, Credit Suisse și Goldman Sachs – principalii asigurători ai împrumuturilor cu efect de levier, obligațiunilor garantate și, respectiv, a datoriilor de tip second-lien – au refuzat să comenteze. Aceștia făceau parte dintr-un grup de peste 30 de bănci și alte firme care au subscris la tranzacție.
Cea mai mare parte a pierderilor Citrix provine din partea de obligațiuni garantate de 4 miliarde de dolari a finanțării, care a fost evaluată la un discount de aproximativ 83,6 cenți pe dolar, pentru un randament total de aproximativ 10%. După luarea în calcul a comisioanelor pe care băncile le primesc de obicei în cadrul unei tranzacții, asta înseamnă că pierderile depășesc 500 de milioane de dolari, potrivit calculelor Bloomberg și a declarațiilor unor persoane care au cerut să rămână anonime despre o tranzacție privată.
Împrumuturile în valoare de 4,55 miliarde de dolari – împărțite între o parte de 4,05 miliarde de dolari în dolari și un împrumut în euro echivalent ca mărime cu 500 de milioane de dolari – au fost vândute la un preț redus de 91 de cenți pe dolar. În mod normal, băncile au o anumită flexibilitate în ceea ce privește discount-ul pe care îl pot oferi înainte de a intra în comisioane, dar la 91 de cenți acest preț ar fi depășit cu mult acest nivel. Pierderile au fost de aproximativ 100 de milioane de dolari pentru această parte a tranzacției.
Întârzierea tranzacției
Atunci când Vista și Elliott au anunțat preluarea Citrix în ianuarie, participarea la finanțarea datoriei a fost o lovitură pentru subscriitori, în plină eră a mega-tranzacțiilor. A fost unul dintre cele mai mari pachete de preluare de acțiuni văzute în ultimii ani.
Apoi, piața s-a schimbat pe măsură ce invazia Rusiei în Ucraina, accelerarea inflației, creșterea ratelor dobânzilor și temerile legate de recesiune au remodelat mediul macroeconomic global.
Băncile au petrecut luni de zile încercând să stimuleze cererea și să ajusteze structura ofertei. La început au urmărit să lanseze vânzarea de creanțe în aprilie sau mai, ceea ce nu s-a întâmplat, iar apoi au sperat să o înceapă în iulie. În cele din urmă, băncile au decis să aștepte până după vacanța de Ziua Muncii din SUA, din cauza volatilității pieței.
Acestea au început să precomercializeze tranzacția de datorie în luna august cu o structură nouă, în încercarea de a trezi interesul investitorilor înainte de lansarea oficială, iar în cele din urmă au decis să păstreze o parte din împrumut în bilanțurile lor, pe fondul perspectivei unor pierderi abrupte.
„Investitorii sunt încă optimiști în ceea ce privește prețul riscului”, dar la randamente mai mari decât sperau băncile, a declarat John McClain, manager la Brandywine Global Investment Management. Citrix nu a fost o tranzacție ușor de realizat din cauza efectului de levier ridicat, a adaosurilor la profituri și a clauzelor exagerate, a adăugat el.
Băncile subscriu agresiv tranzacțiile importante ale pieței
Cu toate acestea, băncile își vor linge rănile, își vor asuma pierderile și vor merge mai departe, a spus el. „Nu este nici o lecție de învățat aici. Acest lucru s-a întâmplat mereu și mereu și mereu”, a spus McClain. „Băncile vor subscrie agresiv tranzacții importante ale pieței și apoi se va ajunge la situații defavorabile”.
Băncile erau conștiente de pierderea care se anunța din cauza Citrix și a altor angajamente de finanțare la un moment similar. Șase bănci importante din SUA au înregistrat pierderi pe hârtie de peste 1,3 miliarde de dolari pentru aceste tipuri de împrumuturi în al doilea trimestru, deși nu este clar cât de mult din această sumă a încorporat deja Citrix.
Păstrarea a aproximativ 40% din pachetul total de finanțare în registrele lor – un împrumut de 2,5 miliarde de dolari și aproximativ 4 miliarde de dolari în datorii este, fără îndoială, o sabie cu două tăișuri pentru bănci, care urmăresc să mute rapid angajamentele de datorie pentru a putea folosi această capacitate pentru a încheia următoarea afacere și a face bani din comisioane. Blocarea bilanțurilor lor ar putea să le limiteze capacitatea de a finanța noi cumpărări și achiziții. De asemenea, ele se confruntă cu cerințe de capital pentru a deține acest risc.
Pe de altă parte, băncile vor să obțină profit, ca orice investitor. Cel mai probabil, vor încerca să vândă aceste datorii în viitor, dacă condițiile de piață se vor îmbunătăți.
Tranzacția Bellwether
Procesul de comercializare dificil ar putea face ca alte finanțări de datorii să devină mai complicate pentru bănci pe piețele de împrumuturi și de obligațiuni cu randament ridicat – principalele surse de datorii pe care firmele de capital privat le folosesc pentru a finanța achizițiile – deoarece costurile de împrumut continuă să crească.
Creditorii așteptau să vadă cum merge Citrix înainte de a lansa alte două tranzacții mari: obligațiuni și împrumuturi în valoare de 8,35 miliarde de dolari pentru preluarea companiei de rating TV Nielsen Holdings și 5,4 miliarde de dolari pentru firma de piese auto Tenneco Inc. O vânzare de împrumuturi și obligațiuni în valoare de aproximativ 3,9 miliarde de dolari, care sprijină preluarea Brightspeed de către Apollo Global Management Inc. este în curs de desfășurare și este discutată cu reduceri mari de preț.
Chiar dacă băncile sunt capabile să distribuie finanțările, rămâne deschisă întrebarea dacă costurile mai mari de finanțare vor îndepărta firmele de private equity de la realizarea de noi tranzacții.
Săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe, David Sambur, codirectorul departamentului de capital privat al Apollo Global Management Inc. a declarat că nici măcar finanțarea cu succes a pachetului de datorii al Citrix nu va fi suficientă pentru a convinge băncile să se angajeze să finanțeze din nou achiziții – cel puțin nu în perioada următoare. Este puțin probabil ca băncile să finanțeze tranzacții mari cel puțin până în trimestrul al patrulea, deoarece incertitudinea economică planează asupra finanțării, a spus el.