Conform informațiilor de pe site-ul Tribunalului București, Blue Air, compania aeriană românească care și-a anulat toate zborurile din septembrie anul trecut, a intrat acum în insolvență la propria cerere.
„Admite cererea debitorului BLUE AIR AVIATION SA. În temeiul art. 71 alin.1 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitorului BLUE AIR AVIATION SA”, se arată pe site-ul Tribunalului Bucureşti.
Instituția a dispus de asemenea conexarea dosarului nr. 6050/3/2023, care vizează cererea depusă de compania Air Claim, ce facilitează obținerea compensațiilor pentru pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate, privind declararea în insolvență a Blue Air și informează că are de recuperat de la operatorul aerian suma aproximativă de 85.000 euro.
Conform aceleiași surse, printre creditorii Blue Air se numără ROMATSA, BALADEI THIRDWAY TRANSPORT SRL prin intermediul lichidatorului judiciar Alpha Insolvency IPURL, ALC B378 43309 LLC, BLUE AIR TECHNIC SRL, AIR CLAIM SA, AEROPORTUL INTERNATIONAL AVRAM IANCU CLUJ R.A, precum și mai multe persoane fizice.
Compania avea în septembrie datorii de 230 de milioane de euro
Începând cu data de 6 septembrie 2022, Blue Air a anulat toate zborurile sale, ceea ce a dus la pierderea sloturilor din aeroporturi. În luna septembrie a aceluiași an, compania avea o datorie cumulată de 230 milioane de euro, fără a include suma pe care trebuie să o restituie clienților ale căror zboruri au fost anulate de la data menționată.
Anul trecut, Statul a anunțat că va prelua 75% din acțiunile Blue Air, în urma executării garanției puse în joc de companie pentru a primi ajutorul în valoare de 300 milioane de lei în anul 2020. În acel an, Blue Air a primit un credit garantat de stat în valoare de 300 milioane de lei de la Eximbank, o instituție de credit controlată de Ministerul Finanțelor.
În nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea condițiilor de acordare a garanției de stat, Eximbank a atras atenția cu privire la capacitatea companiei de a-și rambursa împrumutul. Compania Blue Air este controlată în proporție de 76,18% de către Airline Invest, o companie înființată în 2019. Cristian Rada este acționar în ambele companii, potrivit Mediafax.
Prăbușirea companiei aeriene Blue Air
Blue Air s-a prăbușit în urma restricțiilor impuse pentru a limita răspândirea virusului COVID-19, care a dus la o scădere a traficului de pasageri la nivelul întregii industrii aeronautice de aproximativ 70%. Ajutorul de stat acordat în 2020, în valoare de 300 de milioane de lei, nu a putut fi rambursat. Compania a început să întâmpine probleme și în septembrie, Administrația Fondului de Mediu a pus poprire pe conturile sale, ceea ce a dus la anularea zborurilor. Încercările de a relua zborurile au eșuat, iar statul a preluat ceea ce a mai rămas din companie.
Blue Air este a doua companie aeriană care intră în administrarea autorităților române, după TAROM, care se confruntă cu pierderi masive de ani buni și care a primit și ea ajutor de stat. Atât Blue Air, cât și TAROM au fost contestate de competitorul lor Wizz Air în ceea ce privește ajutorul de stat acordat de către statul român, conform Știrile Pro TV.