Infofinanciar > Info > BNR, avertisment privind restructurări și falimente ale companiilor din România: Tendințe de natură structurală
Info

BNR, avertisment privind restructurări și falimente ale companiilor din România: Tendințe de natură structurală

BNR
Sursa foto: Playtech.ro

Banca Națională a României (BNR) a publicat recent minuta şedinţei de politică monetară din 4 aprilie. Oficialii arată un risc crescut de restructurări și falimente ale companiilor românești, în condițiile în care capacitatea unor firme de a se menţine viabile/profitabile, în contextul costurilor ridicate, va fi probabil testată şi de sistarea măsurilor de sprijin guvernamental, precum şi de nevoia de tehnologizare.

„Totodată, s-a observat din nou că, pe orizontul mai îndepărtat de timp, capacitatea unor firme de a se menţine viabile/profitabile, în contextul costurilor ridicate, va fi probabil testată şi de sistarea măsurilor de sprijin guvernamental, precum şi de nevoia de tehnologizare, ce s-ar putea solda cu noi restructurări sau falimente de firme. Au fost, de asemenea, evocate tendinţe de natură structurală, precum extinderea automatizării şi digitalizării, alături de recursul în creştere la angajaţi extracomunitari, ce vor influenţa probabil tot mai pregnant condiţiile de pe piaţa muncii”, arată documentul BNR.

Ce se întâmplă cu piața muncii din România

De asemenea, vorbind despre piaţa muncii, membrii Consiliului BNR au arătat că efectivul salariaţilor din economie şi-a încetinit şi mai mult creşterea în intervalul decembrie 2022-ianuarie 2023, iar rata şomajului BIM s-a redus doar foarte uşor în ianuarie-februarie 2023, asta după ce în trimestrul IV 2022 aceasta s-a mărit la 5,7%, de la 5,5% în trimestrul precedent, în timp ce rata locurilor de muncă vacante şi-a accentuat scăderea, mai arată Banca Națională a României.

De asemenea, dinamica anuală a câştigului salarial mediu brut nominal a atins însă valori de două cifre tot mai ridicate în trimestrul IV 2022, mai ales în sectorul privat, deşi a continuat să se mărească relativ lent, iar în ianuarie 2023 şi-a accelerat uşor ascensiunea, în mare parte ca urmare a majorării salariului minim brut pe economie şi a celui din construcţii.

În același timp, variaţia anuală a costului salarial unitar nominal pe ansamblul economiei şi-a prelungit trendul ascendent în trimestrul IV 2022, iar creşterea deosebit de alertă a costului salarial cu forţa de muncă din industrie s-a accelerat în intervalul septembrie 2022-ianuarie 2023, şi ca efect al amplificării pierderilor de productivitate din acest sector.

Creșteri moderate în anumite domenii

În acest context, membrii Consiliului au reiterat cerinţa monitorizării atente a evoluţiilor de pe piaţa muncii, date fiind inclusiv problemele structurale cronice ale pieţei, ce ar putea antrena majorări salariale considerabile în anumite sectoare, mai ales în contextul inflaţiei încă ridicate.

„Este totuşi de aşteptat ca, în unele domenii, creşterile să fie moderate de constrângeri la nivelul firmelor venite din costurile mari cu energia şi materiile prime, precum şi de slăbirea cererii, dar şi de perspectiva unei dezinflaţii relativ alerte în acest an, au apreciat unii membri ai Consiliului”, se mai precizează în document.

În acelaşi timp, s-a sesizat că deficitul de forţă de muncă raportat de companii şi-a reaccentuat în primele trei luni ale anului tendinţa de descreştere manifestată din trimestrul III 2022, iar intenţiile de angajare pe orizontul scurt de timp au rămas pe un trend general descendent, deşi în contextul unor oscilaţii însemnate, evoluţii ce sugerează o atenuare uşoară a gradului de tensionare a pieţei muncii şi în perspectivă apropiată.