Datele publicate de Banca Națională a României indică faptul că fluxul net de investiții străine directe (ISD) a scăzut în anul 2023, de la 10 miliarde în anul precedent la 6,75 miliarde. Ceea ce înseamnă o depreciere de aproximativ 3,25% în decursul a 12 luni.
„Fluxul net de ISD în anul 2023 a înregistrat valoarea de 6.748 milioane euro, din care:
- 6.996 milioane euro – participații la capitalurile proprii (nivel rezultat prin însumarea aportului la capitalurile proprii ale întreprinderilor ISD, în valoare de 2.070 milioane euro, cu profitul reinvestit în întreprinderile ISD în valoare de 4.927 milioane euro);
- -248 milioane euro – instrumente de natura datoriei în relația cu investitorii străini direcți și cu societățile din cadrul grupului acestora, determinate prin diferența dintre datorii (1.096 milioane euro) și creanțe (1.344 milioane euro)”, se arată într-un comunicat al BNR.
Veniturile din investiții străine directe realizate în anul precedent de nerezidenți au însumat 11, 865 miliarde de euro, dintre care 10, 764 miliarde au reprezentat venituri din participații de capital, determinate ca diferență între profiturile după impozitare care revin investitorilor străini.
Veniturile nete realizate din dobânzi au fost de 1,101 miliarde de euro, calculate ca diferență între bobânzile primite de către investitorii străini direcți pentru creditele acordate entităților deținute în Români și dobânzile plătite de către acestea pentru creditele recepționate de la aceste întreprinderi atât în formă directă cât și prin alte companii nerezidente din cadrul grupului, potrivit Agerpres.