Infofinanciar > Info > BNR lansează două monede noi! Ce valoare au acestea
Info

BNR lansează două monede noi! Ce valoare au acestea

Cursul valutar euro/leu va rămâne sub pragul de 5 lei
sursa foto: arhiva companiei

Banca Națională a României lansează două monede comemorative pe 18 noiembrie 2024. Tema acestora este aniversarea a 300 de ani de la înălțarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleos din București.

Moneda din aur are o valoare nominală de 100 lei. Pe avers este redat un element decorativ brâncovenesc, stema României, inscripția „ROMANIA” și anul „2024”.

Moneda din argint are o valoare nominală de 10 lei. Designul aversului include un element decorativ similar, stema României și aceleași inscripții.

Reversul comun al ambelor monede prezintă imaginea bisericii și textul „BISERICA MĂNĂSTIRII STAVROPOLEOS – 300 DE ANI”.

Monedele sunt ambalate în capsule transparente și însoțite de broșuri și certificate de autenticitate, redactate în română, engleză și franceză.

Tirajul este de 1.000 de monede din aur și 5.000 de monede din argint. Prețul pentru moneda din aur este de 4.200 lei, iar pentru cea din argint este de 540 lei, ambele fără TVA.

Monedele au putere circulatorie în România și pot fi achiziționate prin sucursalele regionale BNR din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș, scrie Realitatea.