Ministrul austriac al Apărării, Klaudia Tanner, le-a prezentat soldaților austrieci noii bocanci care vor „crește performanța și pregătirea operațională a armatei”. Bundesheer (Armata Federală) va primi 35.000 de perechi de bocanci pentru armată între anii 2023 și 2025. Contractul se ridică la suma de 4.8 milioane de euro.
Noii bocanci prezintă un aspect cu totul nou. Culoarea bej a acestora se asortează cu uniforma soldaților și sunt potriviți atât pentru sezonul rece, cât și pentru sezonul cald. Bocancii au fost realizați de o firmă austriacă, dar fabricarea lor se face în România datorită costurilor reduse. O pereche de bocanci costă aproximativ 137 de euro.
Purtătorul de cuvânt al Forțelor Armate austriece, Michael Bauer, a declarat că a existat o licitație la nivelul Uniunii Europene, dar nicio companie nu ar fi produs bocancii la un preț redus, scrie RomâniaTV.net