Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a elaborat Calendarul pentru consulatele itinerante, luând în considerare consultarea extinsă a comunităților românești din străinătate. Acest aspect a fost introdus ca element important în procedura aprobată de ministrul Aurescu în 2021, prin care se stabilesc localitățile și perioadele pentru organizarea acestor consulate mobile.
În urma consultării publice care s-a desfășurat până la mijlocul lunii ianuarie 2023, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României au propus organizarea a 144 de consulate itinerante în 25 de state. Acest număr poate fi însă mai mare pe măsură ce anul avansează, în funcție de oportunitățile identificate.
Calendarul a fost realizat pe baza dorințelor românilor
Calendarul pentru consulatele itinerante din acest an a fost realizat în urma sugestiilor și propunerilor primite de la reprezentanții comunității românești din străinătate, precum și de la asociațiile și organizațiile românești. Aceste propuneri au fost transmise prin intermediul dialogului direct, email-urilor, apelurilor telefonice sau prin intermediul rețelelor sociale către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.
„Prin extinderea practicii de organizare a consulatelor itinerante (mobile), MAE urmărește să răspundă într-un mod cât mai eficient nevoilor cetățenilor români din străinătate, din comunități aflate la mare distanță față de sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. Astfel, MAE urmărește asigurarea accesului pentru cetățenii români la asistență și servicii consulare de calitate, furnizate în condiții similare cu cele din spațiile de lucru obișnuite ale misiunilor”, au transmis oficialii ministerului într-un comunicat de presă.
Ce este acela un consulat mobil si ce beneficiile pe care le aduce
Ministerul Afacerilor Externe a explicat că un consulat mobil „este o activitate cu caracter ocazional care presupune deplasarea unei echipe consulare mobile într-o localitate unde se află o comunitate românească, aflată la distanță față de misiunile diplomatice și oficiile consulare permanente, în vederea prestării de servicii consulare solicitate de membrii comunității respective. Echipele consulare mobile sunt formate din consuli și funcționari consulari ai misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, care organizează această activitate, și sunt dotate cu echipamentele tehnice necesare preluării și procesării serviciilor consulare în regim offline. Cu ocazia acestor consulate itinerante (mobile), se poate procesa o gamă foarte variată de servicii consulare, precum acte notariale, documente de călătorie și de stare civilă, obținere de acte din România și altele”, se arată în comunicat.
Inovația introdusă de Ministerul Afacerilor Externe prin noua procedură de organizare a consulatelor itinerante (mobile), aprobată în 2021 de ministrul Bogdan Aurescu, constă în consultarea extinsă a comunităților românești, astfel încât la stabilirea localităților și perioadelor de organizare a consulatelor itinerante se țin cont de sugestiile și necesitățile comunității, exprimate direct.