Infofinanciar > Info > Bogdan Aurescu se întâlnește cu secretarul de Stat american! Ce vor avea cei doi pe masa discuțiilor
Info

Bogdan Aurescu se întâlnește cu secretarul de Stat american! Ce vor avea cei doi pe masa discuțiilor

Bogdan Aurescu se întâlnește cu secretarul de Stat american! Ce vor avea cei doi pe masa discuțiilor
Sursă foto: EPA

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, se va întâlni cu secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, pentru mai multe consultări politice. Întrunirea va avea loc marți, în București, iar printre temele principale de discuțiile între cei doi demnitari vor fi subiecte legate de războiul din Ucraina, criza energetică și vizele SUA pentru cetățenii români.

Antony Blinken va ajunge în România cu prilejul Reuniunii miniștrilor de externe ai statelor membre NATO și totodată, pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și SUA.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va avea în vedere să abordeze teme legate de prezența militară americană în România, dar și despre proiectele din ramura nucleară sau de vizele pentru America.

Ce a anunțat Ministerul Afacerilor Externe?

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că vizita secretarului de Stat se traduce într-un argument puternic pentru reconfirmarea relației puternice dintre România și SUA. De asemenea, vor fi ridicate ți probleme privind procesul României de aderare la OCDE.

„Vizita va oferi ocazia reconfirmării angajamentului bilateral solid pentru întărirea cooperării în promovarea proiectelor de interes în domeniile politic, securitar, militar, economic, energetic. Astfel, în cadrul discuțiilor, ministrul Aurescu și secretarul de stat Blinken vor trece în revistă stadiul cooperării bilaterale în domeniile de interes, inclusiv în baza priorităților stabilite cu ocazia vizitei ministrului Aurescu la Washington, în luna noiembrie 2021, precum creșterea prezenței militare a SUA în România, consolidarea posturii NATO în regiunea Mării Negre, procesul de aderare a României la OCDE și avansarea proiectelor comune din domeniul nuclear civil. Ministrul Bogdan Aurescu va reitera, totodată, interesul României, ca Partener Strategic al SUA, pentru înregistrarea de progrese concrete în ce privește accederea țării noastre în programul Visa Waiver”, a anunțat MAE.

Războiul din Ucraina, un subiect important

Bogdan Aurescu și Antony Blinken vor avea mai multe discuții și pe tema războiului declanșat de Rusia în Ucraina. În acest sens, se vor atinge mai multe puncte cu privire la situația regională de securitate a Mării Negre.

„De asemenea, vor fi abordate evoluțiile recente în materie de securitate, cu accent asupra regiunii Mării Negre și securității pe Flancul Estic al NATO, ca urmare a agresiunii militare ruse în Ucraina, și eforturile comunității transatlantice de a gestiona impactul acesteia asupra securității regionale și a stabilității globale. Întrevederea dintre cei doi oficiali se va concentra, astfel, și pe coordonarea bilaterală în vederea asistenței acordate Ucrainei și a implementării deciziilor privind consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO, adoptate în timpul Summitului Alianței de la Madrid. Discuțiile vor viza, de asemenea, evoluția situației regionale de securitate la Marea Neagră, cei doi oficiali urmând să efectueze un schimb de opinii cu privire la viitoarele evoluții și consecințele acestora în plan securitar mai larg asupra Europei și la nivel global”, a adăugat MAE, conform jurnalul.ro.

Aurescu și Blinken vor avea în vedere și discuțiile privind tranzitul cerealelor din Ucraina, despre asistența umanitară acordată ucrainenilor și totodată, despre criza care s-a așternut asupra Republicii Moldova.