Klass Wagen este o companie de top în domeniul închirierilor de autoturisme. De asemenea, s-a clasat ca lider la nivelul segmentului călătoriilor de tip concediu. În acest sens, anul 2024 a adus pentru Klass Wagen premiul Booking.com Traveller Review Awards, care recunoaște experiențele excepționale oferite de companie pe piața închirierilor de mașini.
Având în vedere rezultatele financiare obținute, Bogdan Stoian, CFO Klass Wagen Group, a fost inclus în cadrul Topului Capital Manageri de Succes, ediția 2024.
Investiții și reușite
Klass Wagen a înregistrat o cifră de afaceri de peste 76 de milioane de lei în anul 2022. Bogdan Stoian, CFO Klass Wagen Group, a explicat că activitatea de anul trecut s-a bazat pe triplarea flotei din Portugalia. În plus, una dintre importantele realizări este obținerea finanțării pentru o flotă de peste 6.000 de mașini în 2023, fiind vorba de o investiție de circa 87 de milioane de euro. „Din punct de vedere administrativ, implementarea unui software de gestiune la nivel de grup, introducerea SAF-T în România și îmbunătățirea sistemelor de reporting interne au fost principalele realizări ale echipei mele” a adăugat Bogdan Stoian.
Anul 2024 aduce în lumină noi proiecte pentru companie. În principal, activitatea va fi centrată pe optimizarea costurilor și diversificarea surselor de venit. În plus, Klass Wagen dorește să se extindă pe piața din Franța.
„Într-o piață puternic concurențiala cum este industria rent-a-car, focusul în 2024 va fi pe optimizarea structurii de costuri și diversificarea surselor de venit. De asemenea, în a doua jumătate a anului vom deschide Klass Wagen Franta, pentru care suntem deja în plin proces de recrutare a viitorilor colegi, de alegere a locațiilor pentru viitoarele sedii, de selecție a soluțiilor de finanțare. De asemenea, lucrăm la creșterea profitabilității în țările unde activăm deja (Romania, Ungaria si Portugalia)” a explicat CFO-ul Klass Wagen.
Provocări și dezvoltare
Orice afacere se confruntă cu provocări. În cazul Klass Wagen, o dificultate a fost menținerea unui nivel de profitabilitate sănătos. „Klass Wagen acționează într-o industrie cu nevoi ridicate de capitaluri împrumutate – majorarea Euribor de la 0%/an la 3,9%/an a afectat marja de profitabilitate a industriei noastre, fiind necesare atât soluții de îmbunatățire a costurilor, cât și de creștere a veniturilor pentru a menține un nivel de profitabilitate sănătos” a explicat CFO-ul companiei.
Noua generație are nevoie de ghidare și de sfaturi din partea oamenilor de succes. Astfel, Bogdan a explicat că cel mai important lucru pe care trebuie să-l cunoască un tânăr în business este importanța echipei. „Interpretarea cifrelor și a rapoartelor este un lucru important. Dar business-ul se face cu oameni, nu cu cifre. Înțelegerea cifrelor este un instrument, dar nu soluția pentru un CFO de succes” a declarat Bogdan Stoian.
Banii sunt importanți, dar în business, lipsa anumitor niveluri financiare a dus la noi oportunități. „Banii sunt un mijloc de a putea atinge dorințele exprimate de acționari în misiunea și în viziunea companiei. Nu pot fi niciodată un scop în sine. De prea multe ori abundenta lor a condus la plafonare. Pe când lipsa lor a forțat inovația, creativitatea, găsirea de soluții alternative. Nu prezența banilor asigură succesul unei afaceri, ci ideile inovative, perseverența și ambiția” a explicat CFO-ul.