Infofinanciar > Info > Boicotul Austriei nu va fi susținut de statul român! Guvernul nu are nicio intenție să taie contractele cu austriecii
Info

Boicotul Austriei nu va fi susținut de statul român! Guvernul nu are nicio intenție să taie contractele cu austriecii

Boicotul Austriei nu va fi susținut de statul român! Guvernul nu are nicio intenție să taie contractele cu austriecii
sursa foto capital.ro

Pe fondul votului de opoziție al Austriei față de aderarea României la spațiul Schengen, au apărut mai multe inițiative de a boicota produsele și serviciile austriece de pe piața românească, atât din partea cetățenilor, cât și a unor instituții sau organizații.

În spațiul public a fost ridicată propunerea ca statul român să boicoteze în egală măsură, în special băncile austrice, cu care statul are contracte de pensii și salarii. Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, o astfel de inițiativă nu există la nivelul statului și nici intenția de a lua o măsură în această direcție.

Dan Cărbunaru a declarat că, în ciuda dezamăgirii și sentimentului de nemulțumire față de decizia Austriei, Guvernul nu are în plan să boicoteze companiile austriece și asigură că, la nivel instituțional, se iau toate măsurile necesare pentru a obține aderarea României pe cale diplomatică.

Guvernul nu va boicota companiile austriece

„Sigur, există dezamăgire, există o nemulţumire faţă de ceea ce este pe bună dreptate considerat a fi un lucru nedrept la adresa României. Răspunsul însă ţine de diplomaţie şi negociere”, a afirmat acesta, potrivit Digi24.

„La nivelul Guvernului României nu există nicio intenţie, nicio abordare care să vizeze boicot sau un alt tip de acţiune în raport cu votul exprimat de Austria în cadrul Consiliului JAI. Ceea ce pot să vă asigur este că la nivelul Guvernului şi la nivelul ministerelor cu responsabilităţi în domeniu continuă toate demersurile instituţionale şi politice necesare pentru a obţine unanimitatea necesară pentru ca România în perioada următoare să obţină un vot favorabil aderării Spaţiul Schengen, iar acest lucru va deveni o realitate”, a explicat Cărbunaru.

Legat de anunțul vicepremierului Sorin Grindeanu privind mutarea unor conturi de la o bancă austriacă la CEC, Dan Cărbunaru a explicat că este vorba despre decizii punctuale, luate la nivelul unor instituţii și a subliniat că nu există nicio inițiativă de acest tip la nivelul statului.

„Nu voi comenta o decizie sau alta care este luată la nivelul unei instituţii componente. La nivelul Guvernului României pot să vă confirm că nu există o astfel de abordare, lucru confirmat altminteri oficial şi la nivelul şefului statului, preşedintele României, care chiar astăzi, în conferinţa de presă pe care a susţinut-o la Bruxelles, a confirmat acest lucru.

Sigur, există dezamăgire, există o nemulţumire faţă de ceea ce este pe bună dreptate considerat a fi un lucru nedrept la adresa României. Răspunsul însă ţine de diplomaţie şi negociere. (…) Nu comentez decizii care sunt luate la nivel punctual, dar elemente de armonizarea care pot să aibă loc pe parcursul acestei perioade, vă vor fi aduse la cunoştinţă pe măsură ce ele se întâmplă în realitate”, a spus Cărbunaru, potrivit Agerpres.

Aderarea la Schengen este un obiectiv important, dar ne mulțumim cu ce avem

Purtătorul de cuvânt a făcut referire la beneficiile României de la Uniunea Europeană, care „au contribuit la bunăstarea acestei ţări şi la ridicarea nivelului de trai al românilor”. La acestea se adaugă aproape 10 miliarde de euro din PNRR pe care România le poate accesa în acest an, precum şi alte miliarde de euro din cadrul financiar multianual. Totodată, a făcut referire la cele 40 de miliarde de euro din fondurile de coeziune destinate României pentru perioada 2021-2027.

„Sunt, aşadar, finanţări importante pe care România le accesează şi care fac parte din pachetul mai larg de beneficii pe care ţara noastră le-a obţinut odată cu intrarea în UE la 1 ianuarie 2007. Desigur, aderarea la Spaţiul Schengen este un obiectiv important, ca şi aderarea la OCDE (…). Spun toate aceste lucruri pentru a cadra şi în timp, dar şi în ansamblu rolul pe care România îl joacă în acest context şi accesul la proiecte de bunăstare pe care le avem în derulare”, a menţionat Cărbunaru.