Infofinanciar > Info > Boloș trebuie să renegocieze PNRR! Guvernul cere să se urmeze cerințele în vigoare pentru pensiile speciale
Info

Boloș trebuie să renegocieze PNRR! Guvernul cere să se urmeze cerințele în vigoare pentru pensiile speciale

Boloș trebuie să renegocieze PNRR! Guvernul cere să se urmeze cerințele în vigoare pentru pensiile speciale
Sursa foto: oradeaindirect.ro

Ministrul Investițiilor și al Proiectelor Europene a declarat astăzi că a primit un mandat din partea Guvernului în care i se cere să trimită către Bruxelles documentele necesare pentru renegocierea investițiilor și jaloanelor din planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 

Una dintre măsurile importante pe care Guvernul dorește să le renegocieze este procentul de 9,4 procente din PIB alocat pentru pensii, procent în care țara noastră trebuie să se încadreze până în anul 2070. 

Guvernul trebuie să transmită și la ce proiecte renunță 

Pe lângă documentele referitoare la pensiile speciale, Guvernul este obligat să transmită Comisiei și numele proiectelor la care va renunța, în condițiile în care bugetul de stat din România urmează să fie finanțată mai puțin decât anul trecut, din cauza creșterii economice înregistrate în 2022. 

Din acest motiv, România va fi nevoită să renunțe la granturi în valoare de până la 2,1 miliarde de euro. 

„Draftul informal pentru modificarea PNRR va fi trimis până pe data de 30 aprilie Comisiei Europene. Este mandatul pe care l-am primit din partea guvernului României. Avem această scădere a grantului cu 2,1 miliarde de euro, dar aceasta este ca urmare a creșterii economice pe care am avut-o în 2021 față de 2020. Obligația noastră ca stat membru este ca să operăm această scădere de grant și mai avem apoi lista de proiecte de investiții din capitolul Repower EU, precum și lista jaloanelor și țintelor care se încadrează în circumstanțe obiective și unul dintre aceste jaloane este și plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii”, spune Boloș. 

De asemenea, Ministrul Marcel Boloș a menționat și că este necesar să se renegocieze procentul din PIB alocat pensiilor. 

„Este indicatorul care, valabil fiind pe 50 de ani, va crea dificultăți pentru guvern atunci când se va pune problema unor măsuri de majorare a pensiilor pentru că e foarte greu să menți pe o perioadă de 50 de ani acest plafon, în condițiile în care numai rata inflației în 2022 a fost de 15%. Ce se întâmplă dacă 50 de ani avem acest plafon și avem aceste rate ale inflației, e greu de spus”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. 

Luna viitoare se va găzdui o a altă discuție referitoare la pensiile speciale 

Discuția referitoare la pensiile speciale va avea loc în luna mai a anului curent, și se va purta alături de Comisia Europeană. 

„Legea pensiilor speciale este în momentul de față parte din cererea de plată numărul trei, termenul de plată este luna iunie și avem în perioada 15-19 mai delegație la Bruxelles pentru a relua discuțiile cu Comisia Europeană și a vedea care sunt cerințele pe care le are Comisia în privința legii pensiilor speciale”, a mai declarat acesta. 

De asemenea, pe lista de renegocieri se vor afla și legea salarizării cu modificările sale importante aduse recent și acordate bugetarilor. În ciuda faptului că Guvernul s-a obligat în PNRR să respecte procentul stabilit în acordarea sporurilor, oficialii vor să renegocieze procentul de 20% pentru sporuri. 

În aceasta cerere de negociere se va mai regăsi și cererea de înlocuire a magistralei 6 de metrou cu magistrala 4 și, de asemenea, ajustarea prețurilor la proiectele de infrastructură, potrivit Digi24.