Infofinanciar > Opinii > Brandul de angajator, element esențial în dezvoltarea unei organizații
Opinii

Brandul de angajator, element esențial în dezvoltarea unei organizații

Bianca Vuță, fondatoare HR Design, sursă foto arhiva personală
Sursa foto Arhiva companiei

Construirea unui brand de angajator necesită timp, resurse și cunoștințe solide pentru a parcurge acest proces în mod eficient. Cu siguranță că vor exista ajustări pe parcurs, dar e foarte important să plecăm la drum cu o bază solidă. Pe lângă acestea, e nevoie să înțelegem că nu este o acțiune care se desfășoară în izolare, ci este interconectată cu toate celelalte pe care compania le derulează. Deși atenția în acest caz este concentrată pe imaginea pe care o companie o proiectează pe piața muncii pentru viitorii angajați, dar și pentru cei prezenți, componentele de bază se află în activitatea sa în general, în relația cu clienții, cu furnizorii sau chiar cu autoritățile.

La fel ca în cazul unui brand de produs sau serviciu, un prim pas este acela al cunoașterii pieței. Pentru ca o companie să se poziționeze pe o anumită piață, trebuie să o cunoască, să înțeleagă tendințele acesteia, cerințele și nevoile publicului țintă, dar și care este concurența, ce alte companii activează pe piață și care sunt modelele de succes.

Cum se prezintă piața din România referitoare la un brand de angajator

Piața de employer branding ( brand de angajator) din România este relativ la început, dar este foarte important să înțelegem mediul în care activăm. Pentru a avea o perspectivă mai largă, ne ajută cunoașterea pieței globale, care a avut un timp mai lung pentru maturizare și de unde putem identifica exemple de succes. Un prim pas ar fi acela al identificării companiilor cu branduri de angajator puternice pe care le admirăm. Iată cum are impact un brand!

Cu siguranță că la început de drum resursele materiale și financiare sunt mai reduse, însă în această fază, în care se pun bazele brandului de angajator, nu bugetul este cel mai important. Comunicarea se va arăta foarte eficientă ulterior, când deja există un nucleu solid ce poate fi dezvoltat, dar în faza incipientă concentrarea eforturilor ar trebui să fie pe construirea caracteristicilor și nu pe comunicare. 

Pașii pe care îi recomand pentru organizații mai mici, nu presupun neapărat un efort financiar, ci în special uman.

După conturarea „personalității” brandului și identificarea acelor acțiuni ale companiei care susțin trăsăturile sale, un prim pas este comunicarea pe canalele proprii, în special în social media, unde informațiile despre business, produse sau servicii să fie relevante, coerente și actualizate, prezentate într-un limbaj propriu publicului țintă. Este foarte important ca oamenii care sunt pe piața muncii să identifice un partener de încredere, onest, cu o viziune clară asupa activității și a obiectivelor.

Trenduri și schimbări 

Tot în această categorie a comunicării externe, se înscrie și interesul fondatorului pentru subiectele de actualitate din domeniul profesional în care activează compania. Mesajul pe care oamenii îl primesc este acela de conectare la realitățile pieței, de flexibilitate, de cunoaștere a mediului de business dincolo de propria activitate, de integrare și adaptare permanentă. Angajații viitori sau cei actuali vor să știe că există interes pentru înțelegerea trendurilor, iar schimbările ce pot să apară nu vor găsi organizația nepregătită, urmând schimbări bruște de activitate, procese sau chiar resurse, punându-li-se astfel în discuție locul de muncă. 

Această activitate de integrare în mediul de business prin implicarea activă a fondatorului se poate face prin exprimarea unor opinii despre subiecte relevante în social media, publicații sau alte contexte de comunicare externă. Această imagine asociată organizației umanizează business-ul și ajută la cunoașterea indirectă a celui care îl conduce. Astfel, relația cu compania nu mai este una impersonală, ci există o imagine și o voce.

Networking, un punct important pentru companii

Pe lângă acest dialog pe care compania – prin fondatorul sau reprezentantul său – îl deschide cu mediul de afaceri și cu publicul larg, este foarte importantă participarea la întâlniri de networking și evenimente specifice industriei unde, pe lângă afișarea logo-ului corporate, să existe și mesaje cheie, constante, care definesc valorile și activitatea curentă. Astfel se creează o continuitate a comunicării și o integrare firească în piață.

Implicarea și participarea angajaților la acțiuni de voluntariat pe temele care corespund cu valorile companiei creează o imagine foarte bună a organizației. Acțiunile vor avea un impact pozitiv asupra populației, iar angajații vor avea sentimentul apartenenței la o organizație care acționează dincolo de interesul propriu și care are o viziune pe termen lung. 

Așadar, brandul de angajator nu este ceva construit la un moment dat, care apoi poate fi promovat. Este un proces continuu, care are la bază în special interacțiunile de zi cu zi ale firmei cu mediul extern, dar și în interiorul acestuia. Deși aparent nesemnificative, acțiuni de tipul unei conversații telefonice, modul de adresare într-un email, folosirea formulelor de politețe în orice împrejurare, zâmbetul natural sau respectul față de opinia celuilalt sunt cele care fac în final diferența.