Infofinanciar > Info > Brașovul, în culorile drapelului Ungariei, de ziua lor națională! Reacțiile etnicilor maghiari și ale românilor
Info

Brașovul, în culorile drapelului Ungariei, de ziua lor națională! Reacțiile etnicilor maghiari și ale românilor

Brașovul, în culorile drapelului Ungariei, de ziua lor națională! Reacțiile etnicilor maghiari și ale românilor
Numele orașului Brașov de pe vârful Tâmpa, în culorile drapelului Ungariei, sursă foto Primăria Muncipiului Brașov

Sâmbătă, 20 august, Ungaria sărbătorește ziua națională a țării, iar culorile drapelului maghiar vor fi iluminate pe semnul orașului Brașov, anunță primăria municipiului.

Cunoscută drept și ziua Sfântului Rege Ștefan I, întemeietorul Regatului Ungariei, data de 20 august este una dintre cele mai importante pentru naționaliștii și patrioții maghiari. În semn de prietenie cu Ungaria, Primăria Brașovului a luat decizia de a ilumina emblematicul semn al orașului, de pe vârful Tâmpa, în culorile drapelului maghiar. Decizia a stârnit un val de controverse în mediul online, mai ales în contextul ultimelor luni și a vizitelor private ale președintelui țării și a premierului Viktor Orban, de la Băile Tușnad.

Motivația Primăriei Municipiului Brașov

Autoritățile locale și-au motivat decizia printr-o postare pe pagina Municipiului Brașov de Facebook.

„În această seară, literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei Brașov vor fi iluminate în culorile roșu, alb, verde, specifice drapelului național maghiar. Se marchează astfel Ziua Națională a Ungariei”, au scris autoritățile pe Facebook.

Reacțiile românilor

Unul dintre românii mai sceptici cu privire la acest semn de prietenie a spus că este curios dacă „Ungaria arborează steagul României de 1 Decembrie?”. Această idee a fost repetată și de alți români, care sunt de părere că decizia este neașteptată, în condițiile în care maghiarii nu ar face un asemenea gest la ei în țară.

Alții au glumit pe seama culorilor proiectate pe semnul Brașovului, cum că de fapt, acestea arată mai mult cu steagul Italiei, nu al Ungariei, deoarece luminile sunt orizontale, ci nu verticale. „Eu o sa mă bucur privind culorile de pe drapelul ITALIEI!”, spune un internaut, în timp ce altul este de părere că „E frumos să îi sărbătorim pe toți din toate țările. Doar că așa arată steagul Italiei. Al Ungariei are culorile amplasate pe orizontală.”

Surprins de gestul Primăriei Brașov, un alt român contesta decizia: „O faceți să enervați cetățenii Brașovului? Când sărbătoresc maghiarii vreun eveniment legat de România?”.

Reacțiile maghiarilor

Cetățenii români de etnie maghiară au reacționat la rândul lor valurilor de controverse stârnite în mediul online. Unul dintre ei a îndemnat la calm și pace, sugerând o petrecere, sub semnul de la Tâmpa, cu pălincă și țuică: „În loc sa dați cu ură, nu mai bine scoatem palinka și țuică și vinu și berea, sa vedem care e mai buna, asa sub Tâmpa”

Alt cetățean român de etnie maghiară îl felicită pe primarul userist al Brașovului, Allen Coliban, pentru decizia luată: „Felicitări, Allen Coliban , felicitări pentru idee și pentru consecvența ei. Brașov, Brassó, Kronstadt a fost, este și va rămâne mereu un oraș multietnic. Le sugerez celor care se revoltă, și care cu siguranță nu sunt brașoveni autentici, să învețe despre toleranță și despre respectul pe care ni-l datorăm unii altora, indiferent care este limba noastră maternă și cărei etnii aparținem.”

Alți maghiari au comentat spunând că mulțumesc primăriei Brașov și că așa se simt și ei în sfârșit „ca acasă”.