Infofinanciar > Lumea la zi > Utimul interviu al lui Mihail Gorbaciov pentru BBC! Fostul lider al Uniunii Sovietice a decedat la 91 de ani
Lumea la zi

Utimul interviu al lui Mihail Gorbaciov pentru BBC! Fostul lider al Uniunii Sovietice a decedat la 91 de ani

Mihail Gorbaciov sursă foto G4Media
Sursă foto: G4Media.ro

Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice a decedat marți seară, la vârsta de 92 de ani conform Reuters. Gorbaciov este liderul URSS care a încheiat Războiul Rece fără vărsare de sânge și care în timpul mandatului său a încheiat mai multe acorduri de reducere a înarmării cu Statele Unite ale Americii. El a colaborat și cu puterile europene pentru îndepărtarea Cortinei de Fier. El a intrat în partidul comunist în 1950.

În mandatul lui Mihail Gorbaciov a avut loc și destrămarea Uniunii Sovietice, refuzând să folosească represiunea atunci când protestele din 1989 s-au extins pe teritoriile națiunilor care formau colosul sovietic. El s-a diferențiat de sângeroșii săi precedesori, care în situații similare au atacat Ungaria în 1956 și Cehoslovacia în 1968.

Mihail Gorbaciov a condus Uniunea Sovietică timp de șase ani, între 1985 și 1991, timp în care a introdus mai multe reforme care au dus la sfârșitul Războiului Rece. El a introdus mai multe libertăți politice și economice, dar care s-au sfârșit cu proteste masive în 15 republici din interiorul colosolui sovietic. El a încercat în zadar prin căi diplomatice să împiedice destrămarea uniunii, lucru pe care nu l-a putut evita, dar pentru gestionarea căruia s-a ales cu un premiu Nobel pentru pace în 1990.

Politica sa de libertate de exprimare a permis criticarea partidului și a statului, lucruri de neconceput înainte, dar a încurajat totodată naționaliștii să facă presiuni pentru independență în republicile baltice și în alte părți. Acesta este și unul dintre motivele care au dus la spargerea monopolului politic al Partidului Comunist.

Ultimul interviu acordat de Mihail Gorbaciov

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a avertizat că actualele tensiuni dintre Rusia și Occident pun lumea într-un „pericol colosal” din cauza amenințării pe care o reprezintă armele nucleare.

Într-un interviu acordat lui Steve Rosenberg de la BBC, fostul președinte Gorbaciov a cerut ca toate țările să declare că armele nucleare trebuie distruse.

Linkul către materialul BBC: https://www.bbc.com/news/av/world-europe-50265870