De la mic la mare, din Washington la Beijing, de la Polul Sud la Polul Nord, tot omul are darul de a-și dori binele și de a face proiecții în acest sens.
Noaptea dintre ani este un bun prilej pentru acest lucru, mai cu seamă pentru că urmează o perioadă determinată de timp în care putem chiar să etapizăm anumite promisiuni, în așa fel încât să le și ducem la bun sfârșit. Sau nu…
La acest moment, indiferent că ești ditamai președinte, premier sau ministru, fie că ești pălmaș și îți juri în barbă, chiar crezi că lucrurile se vor petrece potrivit minunatului tău plan.
“Daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu să râdă, povestește-i planurile tale” – spunea Woody Allen. Mare adevăr!
Cine vorbește de solidaritate
Spre exemplu, cel mai absent și mai inutil dintre președinții României, fostă republică populară, muncitorească și socialistă, numitul Klaus Iohannis, de 31 decembrie, ne-a blagoslovit cu dulci și înălțătoare vorbe.
” Provocările de proporții istorice pe care le-am avut de înfruntat au scos în evidență tăria noastră de caracter, capacitatea de a rămâne solidari, uniți și hotărâți să depășim cu bine orice obstacole”, opinează prezidentul pe care îl suspectez de faptul că nu e la curent cu sensurile anumitor cuvinte în limba română.
Solidaritate, spre exemplu. Dânsul a fost solidar cu o parte din electorat numai când, cu geacă roșie (metoda Petre Roman), prevedea decapitarea, incendierea, îngroparea, apoi dezgroparea în scop de profanare și, în fine, împrăștierea cenușii PSD în patru zări.
Se jura înaltul funcționar că PSD va fi șters din noua configurație politică. Un plan. Care s-a evaporate, preschimbându-se într-o bizară frăție de interese și noduri gordiene bine securizate. Dacă mă înțelegei ce vreau să spun…
Alt exemplu de solidaritate dat de preșe pe cârca noastra, e drept în alt an: la comanda cu pandemia planetară, ați fi crezut că solidaritatea din capul lui l-ar fi îndemnat să cutreiere spitale și policlinici, farmacii și laboratoare, azile de bătrâni și orfelinate. Că s-ar fi implicat, ca Regina Maria, cu aplecare spre bobor.
Nici vorbă!
El a scos TAB-urile pe Unirii. Care nu puteau ucide coronavirusurile. Dar puteau să dea ideea că populația este controlată și încartiruită, docilă și dresată, cu măști cu tot, în apartamentele din blocurile gri. Care reflectau abuzi undee sonore ae imnului național.
Rar așa solidaritate… Dar, cum datul din gură nu costă, să-i dăm Cezarului ce-i al lui: indiferența noastră.
Roz va fi lumea toată
Mă rog, dinspre alte fotolii din unele ministere se aud cuvinte ce spun că vom avea 100 de kilometri de megașosea la anul, cam cât fac chinezii în pauza de masă, că voucherele de 250 de lei vor mai curge, că salariile vor crește, pensiile vor fi îndestulătoare, dar de la celălalt an încolo. Că prețurile doar ni se par mari și că energia se scumpește din senin, nu din interes.
Și uite așa ne uităm în gura oricărui tiriplic cu tichie guvernamentală de mărgăritar, încercând să găsim sămânța unui speranțe despre care știm că este deja deșartă. Natura umană…
Nu știu dacă sunteți la curent, dar Schengenul bănuiesc că deja l-ați reportat pentru 2023, 2024, 2025 ș.a.m.d.
Pe persoană fizică
Dar să nu dăm cu piatra. Toți avem boala asta. La fiece întâi de Gerar, damele care încă se mai cred pe piață își fac planurile de sală, de slăbit, de aruncat iubitul la coșul cu amintiri câh, de luat carnetul de șofer, de învățat terapia cu pietre semiprețioase, sau de deslușit tainele parcării laterale.
Berbanții, aidoma. Planuri de făcut mușchi, de ajuns să participe la concursuri de genul Iron Man, de dublat salariul, de schimbat mașina, de găsit o amantă care să nu vrea copil, de mers la librărie mai des sau de văzut ce face ayahuasca la om. Sau de devenit trans.
Uitarea, ce milostenie!
Apoi, în drum spre câmpia muncii, la semafor, printre dacii liberi de pe trotinete, începi să tai câte ceva. Cei mai entuziaști dintre noi încheie lista croită pe 1 ianuarie cam pe la mijlocul lui martie, pentru ca, în aprilie, să mai aibă un impuls cvasi animalic, în ideea că vine sezonul fustelor scurte și al sânilor fără de sutien și măcar bicepși să aibă și ei. Mcar doua săptămâni. La Vama Veche.
Vi se pare că semnatarul acestor rânduri e cinic? Nu aceasta este ideea, și nici scopul. Dar n-ar fi rău să reînvățăm ce sunt prioritățile și cum ele ne remodelează, simplu, zi după zi.
Și, o vorbă bună: chiar și aceste planuri inutile au o latură pozitivă. Te fac să te simți bine pe moment. Tot e un căștig, printre atâtea pierderi…
Acum, să încheiem într-o notă veselă, cu un soi de glumă.
Pe 31, Kelemen Hunor a ieșit public să ne spună că, după recensământul INS, numărul ungurilor scade în România.
Ce n-am înțeles eu este dacă avem de a face cu o promisiune a lui Hunor sau e doar o banală constatare?
Urări, nu promisiuni
Echipa Revistei Capital și a site-ului infofinanciar.ro nu poate să vă facă promisiuni, dar vom fi ce am fost și până azi, cronicari ai clipei. În speranța că ne apreciați eforturile.
Și urăm cititorilor noștri, prezenți și viitori, un an cu mari împliniri, cu sănătate și veselie, fără griji, fără război și minciuni, cu belșug și cât mai multe momente fericite!
La mulți ani!
