Infofinanciar > Info > Veste bună pentru bucureșteni! Biletele pentru transportul în comun nu vor fi majorate
Info

Veste bună pentru bucureșteni! Biletele pentru transportul în comun nu vor fi majorate

STB
sursă foto: arhiva companiei

Biletele pentru transportul în comun din Bucureşti nu vor suferi o creștere a tarifelor. Nici biletele unice de călătorie STB – Metrorex nu vor avea parte de majorări. A transmis viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu.

Această declarație vine în urma deciziei luată de Ministerul Transporturilor de a majora tarifele cu aproape 9%. La biletele de tren.

„Referitor la creșterea tarifelor, această decizie n-a fost discutată și nici nu cred că se ia în calcul. Evident, o asemenea decizie trebuie să fie asumată politic. Din punctul nostru de vedere, tariful de 3 lei şi 5 lei comun metrou cu transport în comun, un tichet unic la nivelul Municipiului București este un tarif rezonabil. Iar cu timpul s-a văzut în cifrele pe care le colectăm că transportul în comun a simțit o creștere”, a afirmat viceprimarul, potrivit Realitatea.net