În mai mult de 350 de imobile se va sista furnizarea agentului termic. Acest lucru se va întâmpla pentru înlocuirea, modernizarea și reparații pe conductele rețelei termice în zone care se regăsesc în sectoarele 1, 2, 3, 5 și 6.
După cum se arată într-un comunicat al companiei Termoenergetica București, printre intervențiile care se vor desfășura se mai regăsesc și cele de la rețeaua termică primară. Este vorba despre conductă Dn 500 şi 600 mm, din POIM, în zona străzilor Barbu Lăutaru şi Turda.
Pentru repararea conductelor este nevoie de sistarea furnizării agentului termic primar către cinci puncte termice. Sunt incluse 46 de blocuri și imobile. Acest lucru se va întâmpla până în ziua de 26 iunie, la ora 23:00, informează observatornews.ro