Conform unui anunț al reprezentanților Companiei Municipale Termoenergetica București (CMTEB) S.A., începând cu ziua de luni, 27 mai, în mai multe sectoare din Capitală se vor efectua lucrări de modernizare, înlocuire și reparații pe conductele rețelei primare. Este vorba despre sectoarele: 2, 4, 5 și 6.
Cu scopul de a rezolva problemele care au survenit, dispeceratele CMTEB, alături de echipele de intervenție, lucrează în regim permanent.
Termenele inițiale pentru repunerea în funcțiune a sistemului de termoficare sunt stabilite înainte de deschiderea șantierelor și de decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor este influențată de complexitatea acestora. Ea depinde direct de starea de degradare a conductelor.
Pe măsură ce lucrările sunt încheiate, și dacă ruta de alimentare cu agent termic permite, punctele termice sunt repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat inițial, informează profit.ro