Infofinanciar > Info > Bugetarii vor munci mai puțin în 2024. Mai multe zile libere
Info

Bugetarii vor munci mai puțin în 2024. Mai multe zile libere

zile libere pentru sarbatorile legale
Sursa foto Arhiva companiei

Bugetarii vor avea mai multe zile libere anul viitor. Acest lucru se întâmplă după ce cei de la guvernare au anunțat că vor exista trei minivacanțe în 2024.

Astfel, zilele de 2 mai, 16 august și 27 decembrie sunt libere legale de la stat.

În total, anul viitor vor fi 17 zile libere care au fost stabilite de cei de la conducere, conform romaniatv.net.

„Mai am şi o veste care cred că este bună pentru români, în general. Este vorba despre zilele libere pentru anul care vine, 2024, pentru cei din sistemul bugetar. Şi anume: pe lângă cele care sunt legal zile libere s-a mai decis ca zilele de joi, 2 mai, vineri, 16 august, şi vineri, 27 decembrie 2024, să fie zile libere pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice”, a transmis Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.