Infofinanciar > Info > Bugetul alocat pentru programul „Casa Verde Fotovoltaice”. S-a epuizat în două minute de la începerea înscrierilor
Info

Bugetul alocat pentru programul „Casa Verde Fotovoltaice”. S-a epuizat în două minute de la începerea înscrierilor

casa verde fotovoltaice (sursă foto: Enel)
Sursă foto: arhivă

Bugetul în valoare de 274,29 miliarde de euro alocat Regiunii Nord-Vest s-a epuizat în doar două minute de la începerea înscrierilor.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a transmis că fondurile alocate pentru programul „Casa Verde Fotovoltaice 2024” s-au epuizat în regiune respectivă.

Bugetul alocat pentru „Casa Verde Fotovoltaice”

Astfel, conform informațiilor furnizate de ministerul de resort, în județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş au fost înregistrate un număr de 9.143 de dosare.

„Programul de anul acesta este cu atât mai atractiv cu cât, în premieră, finanţăm şi instalaţiile de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice, iar acest lucru s-a reflectat în ritmul cu care s-au realizat înscrierile din această dimineaţă. În acelaşi timp, subvenţia a crescut la 30.000 de lei, ceea ce reprezintă un sprijin consistent pentru viitorii prosumatori. Programul va continua cu înscrierea persoanelor fizice din celelalte regiuni conform calendarului stabilit, câte o zi pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat, iar pe data de 9 octombrie 2024 se vor putea înscrie unităţile de cult”, a spus președintele MAPN într-un comunicat de presă.

Sesiunea 2024 în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice” se va derula în perioada 27 septembrie – 8 octombrie. Astfel persoanele fizice care doresc să-și monteze panouri solare se pot înscrie în perioada respectivă. Solicitanții se pot înscrie având la dispoziție câte o etapă pentru fiecare regiune. De precizat că pot face acest lucru până la epuizarea bugetului atribuit fiecărei regiuni.

Când se pot înscrie unitățile de cult

De asemenea, unitățile de cult au posibilitatea de a se înscrie în acest program începând cu data de 9 octombrie, de la ora 10:00. De altfel, solicitanții se pot înscrie până la epuizarea bugetului alocat.

Cei care vor să se înscrie în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice 2024” pot face acest lucru prin intermediul aplicației informatice. Aceștia pot face acest lucru conform calendarului specific.

Astfel, în perioada 27 septembrie, Regiunea de Nord Vest are alocat un buget de 274,290 milioane de lei. Această regiune cuprinde județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş. Pentru data de 30 septembrie este programată Regiunea de Centru. AStfel, această zonă va avea un buget ce se ridică la suma de 280,050 milioane de lei. În această regiune sunt cuprinse județele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.

De la data de 1 octombrie, urmează Regiunea de Nord-Est. Din această zonă fac parte județele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. Bugetul alocat pentru această regiune se ridică la suma de 319,380 milioane de lei. Regiunea București-Ilfov are alocat un buget de 114,120 milioane de lei.

În ceea ce privește unitățile de cult, acestea au alocat un buget ce se ridică la valoarea de 20,1 milioane de lei. Finanțarea se acordă în cuantum de maxim 30.000 de lei. Suma are ca scop achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice. De asemenea, suma include și achiziționarea de instalații destinate stocării de energie electrică, potrivit g4media