Infofinanciar > Lumea la zi > Bulgaria este scutită de la embargoul petrolului rusesc. Când durează excepția
Lumea la zi

Bulgaria este scutită de la embargoul petrolului rusesc. Când durează excepția

Bulgaria este scutită de la embargoul petrolului rusesc. Când durează excepția
Sursa foto - impact.ro

Uniunea Europeană a adopat o măsură de embargo împotriva Rusiei. Totuși, Bulgaria a fost scutită de acest lucru, până la sfârșitul anului 2024. Acest lucru a fost declarat de către Kiril Petkov, premierul bulgar, conform celor de la CNN.

Această exceptare de la respectarea acestei măsuri, spune Kiril Petkov, o să ofere Bulgariei suficient de mult timp ca să își adapteze rafinăria în scopul procesării unui alt tip de petrol.

Conducătorii Uniunii Europene au căzut luni de acord să interzică majoritatea importurilor de petrol din Rusia, acest lucru făcând parte dintr-un nou set de sancțiuni contra Moscovei. Acest pachet o să acopere țițeiul, dar și produsele petroliere din Rusia către statele membre ale formațiunii.

Totuși, o să fie introdusă o excepție temporară pentru țițeiul care este livrat prin intermediul conductelor. Președintele Consiliului European  spus că aceste sancțiuni o să aibă un impact imediat asupra a 75% din importurile rusești de petrol, urmând ca până la finalul anului, 90% din petrolul din Rusia care este importat în Europa va fi interzis.

În această primă fază, o să fie scutite și importurile de petrol care se realizează prin conducta Drujba, prin intermediul căreia se aprovizionează și Ungaria. Consumul intern din statul cu capitala la Budapesta depinde în proporție de 65% de petrolul care se transportă prin această conductă.

Președintele Consiliului European, a spus în noaptea de luni, că instituția pe care o conduce a aprobat cel de-al șaselea pachet de sancțiuni. Charles Michel, potrivit Economedia.ro, a declarat următorul aspect despre setul de măsuri împotriva Moscovei : „Acesta va permite interzicerea importurilor de petrol din Rusia. Sancţiunile vor avea un impact imediat asupra a 75% din importurile de petrol ruseşti. Şi până la sfârşitul anului 90% din petrolul rusesc importat în Europa va fi interzis.”.

Pachetele de sancțiuni pe care Rusia le-a primit până acum din partea Uniunii Europene au rolul de a afecta din punct de vedere economic Moscova, astfel războiul se va putea încheia mult mai repede.

Uniunea Europeană acordă și sprijin financiar Ucrainei

Pe parcursul Summitului, liderii au avut în discuții și urmărirea penală a crimelor de război, ajutorul Uniunii Europene pentru Ucraina, incluzând aici suport financiar, umanitar, politic și militar, dar și ajutor formațiunii pentru statele vecine.

Legat de sprijinul acordat de către Uniunea Europeană Ucrainei, liderii statelor membre si cei ai instituțiilor comunitare au decis să acorde Administrației de la Kiev un ajutor financiar urgent în valoare de nouă miliarde de dolari pentru ca economia statului care se confruntă cu Rusia să poată funcționa în continuare.

Administrația din Ucraina a spus că suma care acoperă nevoile de ordin financiar ale statului este de cinci miliarde dolari. Dacă transformăm în euro, este vorba de suma de 4,64 miliarde.