Infofinanciar > Lumea la zi > Bulgaria, planuri pentru Schengen. Cum s-a pregătit statul pentru intrarea în zona euro
Lumea la zi

Bulgaria, planuri pentru Schengen. Cum s-a pregătit statul pentru intrarea în zona euro

Bulgaria, planuri pentru Schengen. Cum s-a pregătit statul pentru intrarea în zona euro
Credit imagine: spotmedia.ro

Chiar dacă Bulgaria nu va reuși să intre în 2024 în zona euro, așa cum planificase inițial, se pare că ea va adopta moneda unică începând cu ianuarie 2025. În fața acestei schimbări istorice, vecinii noștri de la sud au elaborat un plan prin care să se adapteze cât mai repede la tranziția monetară.

În acest sens, ministrul Finanțelor, Rositsa Velkova, s-a întâlnit cu comisarul european Vadis Dombrovskis, dar și cu liderul Eurogrupului, Pascal Donahue. Conform înaltului oficial bulgar, nu s-a mai discutat sub nicio formă amânarea adoptării euro. De asemenea, ea a făcut această declarație:

„Aderarea la Zona Euro este o prioritate pentru țara noastră. Munca activă a statului în pregătirile pentru adoptarea monedei unice europene continuă, atât în partea tehnică, cât și în cea legislativă. Ministerul de Finanțe consideră inacceptabil să răspândească știri false și mesaje contradictorii în mass-media, în special în cele cu o bună reputație în spațiul public. Orice informație despre ședințele oficiale ale Ministrului Finanțelor este furnizată la timp de către centrul de presă al instituției printr-un canal oficial”.

Banca Națională a Bulgariei pune lucrurile în mișcare

Conform celor mai recente informații, Banca Națională a Bulgariei, în frunte cu guvernatorul BNB, Dimitar Radev, a început să ia măsuri pentru introducerea monedei europene. Băncile comerciale vor fi tehnic pregătite să accepte tranzacții în euro, a transmis guvernatorul. Pentru o perioadă de o lună, plățile se vor putea face atât în leva bulgărească, cât și în euro. De asemenea, prețurile din magazine vor fi afișate atât în moneda națională, cât și în valuta Uniunii Europene, vreme de 6 luni. Plata mixtă va presupune că la casă, bulgarii vor putea să achite cu moneda autohtonă, însă restul va fi eliberat numai în euro, astfel încât leval va fi practic scoasă din funcțiune.

România când?

Deocamdată, România este încă departe de a îndeplini criteriile pentru intrarea în zona euro. Un stat care se califică este unul care întrunește criteriile de la Maastricht, precum stabilitatea prețurilor, dar și o rată a dobânzii pe termen lung de cel mult două puncte procentuale.

Bulgaria a avut un avans și prin faptul că leva este de mult timp legată la euro, însă instabilitatea fiscală din ultima perioadă a făcut inclusiv Sofia să amâne trecerea la moneda europeană, de la 2024 la 2025. Totuși, statul bulgar a început să implementeze măsuri pentru tranziția la noua monedă, astfel încât Bulgaria va fi pregătită în momentul în care termenul va fi fost atins, titrează wall-street.ro. De asemenea, ea va deveni cel mai probabil a treia țară din fostul Bloc estic care va pătrunde în zona euro. Prima a fost Slovenia, iar de la 1 ianuarie 2023, Croația a devenit cea de-a doua.