tbi bank, una dintre cele mai importante bănci challenger din Europa de Sud-Est, a emis cu succes obligațiuni în valoare de 20 milioane de euro (eligibile MREL). Oferta a fost suprasubscrisă pe Bursa din Bulgaria. Aceasta i-a permis să atingă cel mai înalt nivel din suma planificată inițial (de la 10 la 20 de milioane), devenind astfel cea mai mare ofertă de obligațiuni emisă de tbi bank până în prezent.
Emisiunea a fost gestionată exclusiv de echipa tbi, iar consultantul juridic a fost Tsvetkova, Bebov & Partners (TBP), parte din Eversheds Sutherland. Rata anuală a dobânzii este de 9% (plătită trimestrial), cu scadența la sfârșitul anului 2026. Banca are dreptul de a răscumpăra obligațiunile cu un an mai devreme.
„Dorim să le mulțumim tuturor investitorilor pentru că ne-au acordat încrederea și în a treia emisiune consecutivă de obligațiuni în decurs de un an. Suntem bucuroși să vedem un interes în creștere din partea tuturor tipurilor de investitori. Ei au recunoscut eforturile noastre de a oferi un instrument flexibil și o valoare excelentă din perspectiva raportului risc-randament. Noua emisiune va sprijini creșterea noastră continuă, peste nivelul pieței. Inclusiv din punct de vedere al reglementărilor în vigoare”, a spus Lukas Tursa, Executive Director, tbi bank.
tbi bank s-a impus ca lider pe piața bulgară a obligațiunilor. Banca a reușit să strângă un total de 50 de milioane de euro. Obligațiunea va fi listată pentru tranzacționare la Bursa din Bulgaria în luna iulie.