Infofinanciar > Lumea la zi > Bunicul Biden, la 80 de ani! Ce e acum în mintea lui?
Lumea la zi

Bunicul Biden, la 80 de ani! Ce e acum în mintea lui?

Bunicul Biden, la 80 de ani! Ce e acum în mintea lui?
sursă foto: telegraph.co.uk

În spațiul public apar tot mai multe întrebări și curiozități referitoare la vârsta lui Joe Biden. Acestea planează continuu asupra președinției sale încă de când a intrat la Casa Albă. Astăzi, 20 noiembrie, Biden a atins o piatră de hotar majoră pentru cariera sa, chiar dacă își petrece în liniște cea de-a 80-a aniversare alături de familia, căci mulți dintre membrii „clanului” Biden sunt deja la Casa Albă pentru a marca o altă ocazie: Nunta nepoatei sale Naomi.

Aliații lui Biden spun că această zi va fi folosită în forță de către rivalii președintelui, care vor să îl prezinte ca fiind lipsit de energia și acuratețe mentală, două calități necesare pentru această funcție. Întrebarea este din ce în ce mai relevantă, spun criticii, în condițiile în care Biden se gândește la realegerea sa în fruntea statului.

„Sunt sigur că republicanii vor folosi această zi pentru a reaminti tuturor că este un octogenar ieșit din comun, ceea ce nu ar putea fi mai departe de adevăr”, a declarat un aliat al lui Biden, citat de publicația The Hill. Michael Eric Dyson, renumitul cercetător care s-a întâlnit cu Biden anul trecut, ca parte a unui mic grup de istorici, a spus următoarele: „Joe Biden a dovedit de nenumărate ori că ceea ce se spune despre el este, așa cum ar numi-o el însuși, o mârșăvie”.

„Când îi vedem pe LeBron James și Tom Brady performând după 20 de ani de carieră, acesta este indiciul că 80 de ani ar putea fi noul 60, iar eu sunt de acord cu asta”, a continuat Dyson.

Domnia lui Biden

În timpul unei conferințe de presă de săptămâna trecută, când a fost întrebat dacă mai are curajul să candideze pentru realegere, Biden a răspuns: „Watch me!” (Uită-te la mine – tradus din engleză). Această replică s-ar putea interpreata ca fiind un semnal din partea acestuia că, în percepția sa, are totul sub control și că viitorul nu va fi cu nimic mai diferit, chiar dacă va urma să fie reales președinte la vârsta de 82 de ani.

Secretarul responsabil cu presa de la Casa Albă, Karine Jean-Pierre, a declarat vineri, 18 noiembrie, că familia Biden sărbătorește de obicei ziua de naștere a președintelui în miercurea dinaintea Zilei Recunoștinței. În acest an, însă, familia o va sărbători chiar în ziua aniversării lui Biden, deoarece familia este deja împreună la Washington. „Prima doamnă va organiza duminică o gustare pentru președinte, pentru a sărbători ziua de naștere a a acestuia… cu familia sa”, a declarat Jean-Pierre.

Atât brunch-ul de ziua de naștere, cât și nunta vor fi restricționate pentru mass-media, astfel că orice imagini sau informații de la oricare dintre evenimente vor veni direct de la Casa Albă, însă după eveniment.

Ce a mai făcut Biden?

El a văzut cum democrații săi, partidul care l-a susținut în alegeri, au avut parte de un ușor declin, un rezultat mai mic decât se așteptau la alegerile de la mijlocul mandatului, deoarece partidul a păstrat doar Senatul.

De asemenea, se anunță schimbări semnificative în partid odată cu plecarea președintelui Nancy Pelosi, care a anunțat încă de joi că nu va mai candida pentru un nou mandat de lider democrat, chiar dacă va rămâne în Congres. Aceasta înseamnă că Biden va lucra, cel mai probabil, cu o generație mai tânără de lideri ai partidului în Cameră.

De asemenea, Biden tocmai s-a întors dintr-o călătorie în străinătate care a inclus reuniunile G20 în Indonezia, precum și vizite oficiale în Cambodgia și Egipt. Unii spun că Biden ar trebui să sărbătorească ziua de naștere și, în același timp, succesul ultimei perioade. „Pe urmele deținerii Senatului, a unei nunți la Casa Albă și a succesului de la G-20, nicio strategie mediatică defăimătoare nu mai contează acum pentru Marele Biden”, a declarat Bruce Mehlman, fost secretar adjunct la Departamentul Comerțului în timpul fostului președinte George W. Bush.

Capabil sau nu?

„Pentru numele lui Dumnezeu, vârsta președintelui nu este un secret!”, a declarat fostul Chris Carney, un aliat al lui Biden. „Faptul că are 80 de ani îl face incapabil să guverneze? Nu știu, să îl întrebăm pe Chuck Grassley”. Senatorul Chuck Grassley, menționat de Carney, are 89 de ani.

În timp ce Biden primește critici din partea Partidului Republican pe baza vârstei sale, fostul președinte Trump este cu doar patru ani mai tânăr și a anunțat că va candida și el la viitoarele alegeri prezidențiale.

Julian Zelizer, profesor de istorie și afaceri publice la Universitatea Princeton, a declarat că fostul președinte Reagan s-a confruntat, de asemenea, cu critici legate de vârsta sa în timpul campaniei de realegere împotriva rivalului său, democratul Walter Mondale. Dar Reagan, care avea 69 de ani când a depus jurământul pentru primul său mandat, „a folosit-o în avantajul său, nu și-a ascuns vârsta, ci a îmbrățișat-o”.

În timpul uneia dintre dezbaterile prezidențiale cu Mondale, Reagan a declarat: „Nu voi exploata, în scopuri politice, tinerețea și lipsa de experiență a adversarului meu”. Când Biden s-a întâlnit cu grupul de istorici la Casa Albă anul trecut, el „s-a arătat foarte curios, a pus întrebări logice”, timp de aproape trei ore, a spus Dyson. „Energia, perspicacitatea, capacitatea și acuratețea sa mentală erau de necontestat”, a spus el.

Toată lumea așteaptă anunțul

Biden a declarat că va anunța oficial dacă intenționează să candideze pentru un nou mandat în noul an, după ce a insistat luni de zile că intenționează să candideze. El a caracterizat acest lucru ca fiind o decizie de familie, pe care o va lua împreună cu soția sa. Aliații spun însă că, dacă va fi pregătit pentru această funcție, chiar și la 80 de ani, o va face.

„Am toată încrederea că, dacă președintele Biden ar considera că vârsta sa este un impediment pentru a conduce, nu ar mai dori să fie reales”, a declarat Carney.