Infofinanciar > Info > Burduja: ”România a devenit deja cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană”
Info

Burduja: ”România a devenit deja cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană”

Burduja: ”România a devenit deja cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană”
Foto: facebook

Burduja spune că marele merit este al Romgaz, compania din portofoliul ministerului energiei. Romgaz a avut la şase luni o producţie de gaz cu 5% mai mare, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ministrul mai arată că în aceeaşi perioadă, românii au beneficiat de al patrulea cel mai ieftin preţ la gaz, conform datelor Eurostat. Iar din 2027, prin gazele de mare adâncime din Marea Neagră, ne vom dubla efectiv producţia de gaz românesc.

”În premieră, România a devenit deja cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană. Datele sunt aferente trimestrului al doilea din 2024 şi confirmă statutul de lider pe care ni l-am asumat la nivel european, cu o producţie de 2,3 miliarde de metri cubi de gaz. Am “detronat” Olanda, care a înregistrat o producţie de 2,2 miliarde de metri cubi. Faţă de anul trecut, producţia de gaz românesc a crescut cu 1%”, anunţă ministrul Energiei.

”Au pus în producţie 7 noi sonde anul acesta, inclusiv 100 Caragele, sondă pusă în producţie în doar 75 de zile. Un record absolut. Iar planurile de investiţii continuă. În 2024, Romgaz va aloca 600-800 milioane lei pentru creşterea producţiei de gaz românesc”, subliniază Sebastian Burduja.

”Vom avea un preţ şi mai bun la gaz, vom atrage şi mai multe investiţii în economie, şi vom susţine întreaga regiune să îşi reducă dependenţa faţă de gazul rusesc”, afirmă Burduja.

” Independenţa energetică a românilor nu este negociabilă. Aşadar, dragi prieteni, viitorul energiei româneşti sună tot mai bine. Iar asta înseamnă facturi mai mici, dezvoltare, locuri de muncă mai bine plătite, investiţii mai mari. Înainte, împreună”, mai spune Burduja.