Infofinanciar > Info > Burduja vine cu vești bune! Scad facturile la gaze și energie în curând
Info

Burduja vine cu vești bune! Scad facturile la gaze și energie în curând

Burduja vine cu vești bune! Scad facturile la gaze și energie în curând
Sursă foto: idevice.ro

Sebastian Burduja a venit cu vești îmbucurătoare pentru cetățenii români. A subliniat că în această săptămână se lucrează la o optimizare a schemei care ar putea conduce la o posibilă reducere a prețurilor la factură.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a dezvăluit că Ministerul Energiei se pregătește săptămâna aceasta pentru a efectua o revizuire a schemei actuale de compensare și plafonare. Scopul este să se obțină o posibilă reducere a costurilor la facturile de energie și gaze. Prin exercitarea unei presiuni mai mari asupra furnizorilor pentru a diminua prețurile. Aceste declarații au fost făcute de către Burduja în cadrul unei conferințe specializate în domeniul energetic.

Burduja vine cu vești bune!

El a clarificat că nu există nicio posibilitate ca aceste prețuri să crească, deoarece limitele rămân neschimbate, însă se depune efort pentru a exercita o presiune mai puternică asupra furnizorilor pentru a diminua aceste costuri, atât în ceea ce privește energia electrică, cât și gazele naturale.

Burduja a menționat că se va urmări și reducerea plafonului la care producătorii vând energia electrică și gazele naturale. Ca parte a eforturilor de a aduce beneficii în materie de prețuri și consumatorilor. Aceste declarații au fost făcute în cadrul Energy Forum Ediția a XI-a, care a avut ca temă „Tranziția către o Românie verde, provocările momentului”.

Burduja a subliniat că conform datelor Eurostat din trimestrul al treilea al anului 2023, România se clasează pe locul cinci în ceea ce privește prețul redus al energiei electrice și pe locul patru în ceea ce privește prețul redus al gazelor în Uniunea Europeană, datorită schemei actuale de compensare și plafonare.

Actuala schemă de compensare a reuşit să păstreze lucrurile stabile

„Poate că experienţa fiecărui român cu domeniul energetic este în principal legată de facturile pe care le primeşte la finalul lunii. Suntem pe actuala schemă de compensare/plafonare cu al cincilea cel mai ieftin curent electric, energie electrică, din Uniunea Europeană. Și al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană.

Sunt date Eurostat din trimestrul III. Sigur, ele nu au făcut ştiri. Ştiri fac facturile mari, lucrurile care par că nu merg în direcţia potrivită în România. Dar, actuala schemă de compensare/plafonare a reuşit să păstreze lucrurile într-o stabilitate. Și la un nivel rezonabil pentru majoritatea clienţilor finali”, a zis ministrul Sebastina Burduja, conform romaniatv.net.