Infofinanciar > Info > Bursa este în creștere! Tranzacții de 10 milioane lei cu acțiuni ale Băncii Transilvania
Info

Bursa este în creștere! Tranzacții de 10 milioane lei cu acțiuni ale Băncii Transilvania

Bursa este în creștere! Tranzacții de 10 milioane lei cu acțiuni ale Băncii Transilvania
sursa foto arhiva companiei

Într-un context particular, Bursa de Valori București și-a continuat trendul ascendent, cu un avans de 0,75% pentru indicele compozit BET-XT și o creștere de 0,94% pentru indicele reprezentativ BET, care a atins nivelul de 17.220,62 puncte.

Acest nivel permite accesul liber, din punct de vedere tehnic, către atacarea maximelor, după ce la sfârșitul lunii precedente a fost testată media mobilă exponențială (EMA21), un suport dinamic cu credibilitate în contextul tendinței pozitive. Totuși, această evoluție nu a fost susținută de volume mari de tranzacționare.

Într-o sesiune intercalată între o zi cu ședința suspendată cu ocazia Sărbătorii de 1 Mai și o minivacanță de 4 zile cu ocazia Sărbătorii de Paști, bursa nu a avut toți actorii prezenți. Astfel, rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 32,82 milioane lei (aproximativ 6,59 milioane euro), iar aproape o treime din acesta a fost asigurat de transferurile în valoare de 10,09 milioane lei realizate pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au înregistrat un avans de 1,94%, ajungând la prețul de 28,95 lei pe acțiune, conform Profit.ro.