Infofinanciar > Info > Burse de la stat pentru elevi! Ce categorie se află în această situație și câți bani vor primi
Info

Burse de la stat pentru elevi! Ce categorie se află în această situație și câți bani vor primi

Burse de la stat pentru elevi! Ce categorie se află în această situație și câți bani vor primi
Sursă foto: Playtech

Potrivit unui proiect de lege adoptat de Guvern, pe lângă elevii din învățământul de stat, vor primi burse școlare lunare și cei care sunt înscriși în formele de învățământ gratuite cu frecvență ale școlilor private sau confesionale. Noile măsuri au fost luate după ce reprezentanții Guvernului au constatat că, pe lângă cei cu o situație materială bună, în cadrul școlilor private au fost acceptați în ultimul timp și elevi proveniți din familii cu venituri medii, care urmează cursurile gratuit.

Până la adoptarea acestei legi, cei aflați în această situație nu pot beneficia de sumele acordate sub formă de burse de ajutor social. Autoritățile precizează însă că bursele de performanță, cele de merit și de studiu vor fi acordate doar elevilor de învățământul preuniversitar de stat, așa cum a fost și până acum, scrie România TV.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, în anul școlar 2022-2023, valoarea burselor a rămas neschimbată față de anul trecut. Bursa de performanță poate ajunge la 500 de lei, cea de merit și cea de ajutor social la 200 de lei, în timp ce bursa de studiu se situează la 150 de lei. Până să fie aplicate, aceste măsuri pentru elevi trebuie să treacă de dezbaterea și de votul din Camera Deputaților, să fie promulgate de președintele țării și publicate în Monitorul Oficial.

Elevii nu au primit banii la timp în luna octombrie

Potrivit legii, banii pentru bursele de merit, de performanță, de studiu și de ajutor social trebuie să ajungă la elevi „la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă”. Însă, mai mulți părinți au semnalat că acest lucru nu s-a întâmplat în luna octombrie. În urma acestor evenimente, Ministerul Educației a anunțat că va cere „o situație a plăților acestor burse de la toate inspectoratele din țară”.

„Banii pentru bursele profesionale și Bani de liceu au fost plătiți de minister, însă banii pentru bursele de merit, performanță, de studiu și de ajutor social sunt livrați de Ministerul de Finanțe în teritoriu”, au mai scris reprezentanții Ministerului Educației Naționale (MEN).

„În privința burselor cu termen de plată 15 ale lunii, bani care ar trebui virați de Ministerul de Finanțe, Ministerul Educației va trimite o adresă către inspectoratele școlare județene și va cere execuția bugetului școlilor pentru luna octombrie, cu data de referință 30 octombrie, pentru a avea situația clară a sumelor virate pentru burse. Inspectoratele vor fi rugate, de asemenea, să transmită dacă sunt semnalate eventuale probleme de către școli și repartizarea sumelor la nivel de UAT-uri (n.red. Unități administrativ teritoriale)”, au mai completat cei din Ministerul Educației, potrivit celor de la România TV.

Legea spune că bursele sunt asigurate din bugetele locale ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație.