Infofinanciar > Info > Se taie din bursele școlare! Cei de la minister și-au dat seama că au fost prea generoși
Info

Se taie din bursele școlare! Cei de la minister și-au dat seama că au fost prea generoși

Se taie din bursele școlare! Cei de la minister și-au dat seama că au fost prea generoși
sursă foto: arhiva companiei

Echipa de la Ministerul Educației a luat decizia de a tăia până la jumătate din bursele de merit și de excelență. De această dată, este vorba despre acele burse acordate elevilor care iau premii la concursurile sportive.

În acest fel, au ajuns să fie eliminate medaliile de la concursurile liceelor sportive, regionale și interjudețene. S-a luat această decizie după n an școlar în care cei de la minister s-au dovedit a fi foarte generoși. Căci Asta se ajunseseră în punctul în care să primească burse de merit chiar și elevi cu medii puțin peste 1.

Conform informațiilor de la minister, în noul an școlar viitor, 2024 – 2025, vor fi recompensați cu 450 sau 600 de lei lunar doar câștigătorii competițiilor organizate de inspectorate și cele internaționale.

„Stimularea din punct de vedere financiar este destul de slăbuță. Foarte mulți sportivi sunt din familii de nivel mediu sau submediu, și atunci orice ajutor e o mână întinsă pentru copilul ăla, ca să poată face sport de performanță”, a declarat profesorul Ion Toma, directorul Liceului Sportiv „Mircea Eliade”, citat de b1tv.ro.