Infofinanciar > Info > Bursele elevilor sunt blocate de Ministerul Educației. Banii întârzie de cinci luni
Info

Bursele elevilor sunt blocate de Ministerul Educației. Banii întârzie de cinci luni

burse sociale elevi playtech.ro
Sursa foto: Arhiva companiei

Plata burselor elevilor din școlile private și confesionale este blocată de un act normativ emis de Ministerul Educației.

Mii de elevi din școlile și liceele private și confesionale ar fi trebuit să primească burse sociale și de excelență în valoare de peste 3 milioane de lei. Suma este aferentă pentru primele 5 luni ale anului școlar și a fost aprobată prin HG nr. 1331/2023. Actul normativ a apărut în Monitorul Oficial pe 29 decembrie 2023, dar banii tot nu au ajuns.

Motivul este că, potrivit economedia, actul normativ va trebui modificat pentru că a avut o valabilitate de două zile și acelea nelucrătoare. Termenul a fost insuficient pentru aprobarea banilor de Trezorerie și trimiterea lor la consiliile locale și primării. Virarea banilor pentru bursele de la școlile private urmează, însă, alt traseu față de bursele pentru elevii de la stat.