Infofinanciar > Info > Bursele școlare ale elevilor din mai multe județe sunt în întârziere. Explicațiile ministrului Educației
Info

Bursele școlare ale elevilor din mai multe județe sunt în întârziere. Explicațiile ministrului Educației

burse sociale elevi playtech.ro
sursa foto playtech.ro

Bursele școlare ale elevilor, sociale, de merit și de studiu, nu au fost virate până la momentul actual, deși data prevăzută este cea de 15 a fiecărei luni. Ministrul Educației a convocat o întrunire a inspectorilor și contabililor pentru a discuta problema.

După ce mai mulți părinți au semnalat întârzierea de peste o săptămână la plata burselor de studiu, merit, performanță și ajutor social, problema a ajuns la nivelul Ministerului Educației și la cel al Finanțelor, responsabil de virarea burselor către beneficiari.

În cadrul întâlnirii prin video de aseară dintre ministrul Educației și toţi inspectorii generali şi contabilii-şefi, ministrul a anunțat că banii necesari plății burselor au fost alocați și au fost virați către trezoreriile locale, urmând să fie preluați de Finanțe și trimiși către elevi.

Ministrul Educației a convocat o întrunire pentru a discuta problema

„Cu privire la execuţia bugetară la nivelul UAT-urilor, Ministerul Educaţiei a luat legătura cu Ministerul Finanţelor, care a transmis o situaţie actualizată. Ca urmare a analizei datelor puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor, banii necesari plăţii burselor au fost alocaţi din sumele defalcate de TVA şi au fost viraţi în conturile trezoreriilor locale, fiind puşi la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale, pentru retragerea sumelor necesare, în baza unei cereri, relatează Alephnews.

Ministerul Educației susține că va cere “o situație a plăților acestor burse de la toate inspectoratele din țară”. În conformitate cu Hotărârea de Guvern 1138/14.09.2022, sumele trebuie virate la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. HG 1138 mai spune și că

„Bursele se asigură din bugetele locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar şi din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinaţie” .

Astfel, banii pentru bursele profesionale și pentru liceu au fost plătite de Ministerul Educației, însă banii pentru bursele de merit, performanță, de studiu și de ajutor social sunt livrați de Ministerul de Finanțe în teritoriu, conform răspunsului trimis de instituție.

Ministerul Educaţiei va transmite joi o adresă prin care va solicita inspectoratelor execuţia bugetului şcolilor cu data de referinţă 30 octombrie, informează Ministerul.

„Ne dorim ca toţi elevii să primească bursele cuvenite şi să prevenim întârzieri viitoare. Indiferent de fluxul banilor şi de dificultăţile semnalate de fiecare şcoală, Ministerul Educaţiei va depune toate eforturile pentru a se asigura că nu mai există probleme legate de plata burselor” , potrivit instituției.

Care sunt motivele întârzierilor

Conform explicațiilor de la minister, există, în momentul de faţă, întârzieri legate de plata burselor cauzate fie de volumul foarte mare de dosare înscrise pentru verificarea eligibilităţii, fie de data organizării şedinţelor pentru buget ale consiliilor locale. Pentru a avea o situaţie clară la nivel de şcoli, fiecare inspectorat şcolar va organiza, în cursul zilei de mâine (joi – n.r.), videoconferinţe cu directorii de şcoli din judeţ” , transmite Ministerul Educaţiei.

De asemenea, în ședința de vineri, Consiliul Local al Sectorului 1 a votat majorarea cuantumului burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, în baza unor amendamente comune PSD – PNL, potrivit Edupedu.

În prezent, bursele de studiu, merit și sociale sunt 400 de lei/ elev, iar sumele cresc în unele situații până la 3000 de lei pe lună.