Infofinanciar > Info > BVB a încheiat ultima ședință pe plus. Indicele BET a crescut cu 15,15% de la începutul anului
Info

BVB a încheiat ultima ședință pe plus. Indicele BET a crescut cu 15,15% de la începutul anului

Numărul investitorilor de la Bursa București a crescut cu 50% în 2023
sursa foto: arhiva companiei

BET, principalul indice al pieței de capital din România, a înregistrat o creștere de 0,63% marți, 4 iunie, ajungând la 17.699,42 puncte. Aceasta reprezintă o creștere de 15,15% de la începutul anului, conform datelor de pe bvb.ro. Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat aprecieri în a doua ședință de tranzacționare a săptămânii.

Indicele BET-BK, de referință pentru administratorii de fonduri mutuale, a crescut cu 0,35%, în timp ce BET-NG, care include companiile din energie și utilități, a avansat cu 1,24%.

Cele mai ridicate randamente din structura BET au fost înregistrate de următoarele companii:

Romgaz: 3,93%
MedLife: 2,58%
Electrica: 1,47%
Sphera Franchise Group: 1,44%
Hidroelectrica: 1,35%
În același timp, Fondul Proprietatea și Banca Transilvania au înregistrat pierderi de 1,54% și, respectiv, 0,63%.

Acțiunile băncii de la Cluj au fost cele mai lichide de la BVB, fiind tranzacționate pe un rulaj de 16,5 milioane de lei. Urmează BRD SocGen (9 milioane) și Romgaz (7 milioane). Valoarea totală a tranzacțiilor de la Bursă a atins astăzi 62,6 milioane de lei.

Pe plan european, indicele paneuropean Stoxx 600 a înregistrat o scădere de 0,5%, conform datelor de la MarketWatch. La Londra, FTSE 100 a coborât cu 0,4%, în timp ce DAX a înregistrat o depreciere de 0,9% la Frankfurt, iar indicele spaniol IBEX 35 a scăzut cu 0,8%, potrivit ZF.