Infofinanciar > Info > Câciu: „În cinci ani vom ajunge ca Germania dacă prindem investiții”
Info

Câciu: „În cinci ani vom ajunge ca Germania dacă prindem investiții”

Câciu: „În cinci ani vom ajunge ca Germania dacă prindem investiții”
sursa foto arhiva companiei

În momentul de față România nu se poate compara cu Germania, Franţa, Spania sau Italia.

Dar asta se poate schimba dacă o să avem curajul să investim în continuare, a declarat, miercuri, la cea de-a doua ediţie a Romanian Venture Capital (RVC), ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, relatează Agerpres, preluat de Economedia.

„Ecosistemul românesc este un ecosistem în dezvoltare, mult mai dezvoltat decât în 2020 faţă de 2015, mult mai dezvoltat în 2015, faţă de 2010. Foarte multă lume s-a întrebat cum şi-a revenit economia românească aşa de rapid din pandemie, deşi alte economii acum au reintrat sau au intrat în recesiune.

Economia românească este o economie foarte rezilientă, deşi structural nu pare. Sunt tot felul de voci care ne anunţă mereu apocalipsa din zona mediului economic, dar nu fac parte din acel mediu economic. De ce? Pentru că în economie au rămas oamenii care ştiu să gestioneze afaceri şi această ştiinţă, consecvenţă, perseverenţă, asumare, curaj, alături de capitalul care există în piaţa financiară românească, a condus ca economia românească să fie rezilientă.

Nu suntem într-o zonă în care să ne comparăm cu Germania, Franţa, Spania sau Italia, dar o să ajungem într-o zonă de genul acesta, în opinia mea, în 5-6 ani de zile. Ca să ajungem acolo, trebuie să avem curajul să investim în continuare. Dincolo de investiţiile publice, care înseamnă, de fapt, punerea la dispoziţie a unei infrastructuri de care să beneficieze economia, este vorba de investiţii private care trebuie ajutate atât cu capital intern, dar şi cu capital atras. Noi, ca guvernanţi, trebuie doar să găsim acele elemente de parteneriat, acele instrumente prin care să finanţăm economia românească, nu la nivelul la care am finanţat-o până acum, ci mult mai sus decât atât”, a spus Câciu.