Infofinanciar > Info > Ministrul Câciu: „Pensiile vor crește cu peste 12% de la anul”
Info

Ministrul Câciu: „Pensiile vor crește cu peste 12% de la anul”

Ministrul Câciu: „Pensiile vor crește cu peste 12% de la anul”
Sursa foto: Arhiva companiei

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat că anul viitor pensiile vor crește cu peste 12%.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că de la 1 ianuarie 2025 pensiile se vor majora cu peste 12%. Ministrul a spus că majorările vor depăși rata inflației. Câciu a subliniat că Guvernului vrea ca astfel să protejeze veniturile pensionarilor de impactul inflației

„Pensiile vor crește peste inflație. Evident, mai e de recuperat din spate. Pentru că am avut acea inflație mare. Ți aici putem să discutăm cum au lăsat lucrurile când am preluat la finanțe situația. Pensiile undeva 12%, la salarii, la fel. Trebuie să creștem ponderat. Adică sub ceea ce înseamnă economie”, a declarat ministrul MIPE.

Și ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a garantat majorarea din ianuarie. „Noua lege prevede că anual, în ianuarie, pensiile românilor se majorează prin mecanism predictibil si sustenabil. Acum nu mai e o decizie politică și guvernamentală, cum se întâmpla până acum. Acum, datorită noii legi, pensiile vor fi majorate anual. Inflație plus 50% din creșterea reală salariu mediu brut. Pensionarii să fie respectați și să aibă venituri decente”, a declarat Bucura-Oprescu, potrivit romaniatv.